Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului, dezvăluie o realitate dură la Giurgiu: Spitalul Județean de Urgență nu are decât un singur medic oncolog! Un singur doctor vede peste 2500 de bolnavi!

Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului, dezvăluie o realitate dură la Giurgiu: Spitalul Județean de Urgență nu are decât un singur medic oncolog! Un singur doctor vede peste 2500 de bolnavi!

Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului  marcată în fiecare an în data de 4 februarie, dezvăluie la Giurgiu o realitate cruntă. Spitalul Județean de Urgență nu deține decât un singur medic oncolog. 

În perioada 2025-2027, această zi se desfășoară sub tema „Uniți prin unicitate”, un mesaj ce ne transmite faptul că îngrijirea eficientă în oncologie presupune nu doar tratamente adecvate, ci și comunicare, empatie și implicare activă în viața pacientului, subliniază importanța recunoașterii experiențelor reale ale pacienților și încurajează sistemele de sănătate să adopte o abordare personalizată, centrată pe nevoile fiecărei persoane.

Folosindu-ne de acest prilej am stat de vorbă cu Dr. Bratu Alina Cătălina (foto), medic specialist în cadrul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, care de un an, este singurul medic pe această specialitate din tot spitalul.

Situația a devenit mai gravă din momentul în care s-a pensionat  dr. Florin Onisim, anul trecut în luna martie” – ne explica dr. Alina Bratu.  „O perioadă am fost trei medici… o amintesc și pe doctorița Vlăduțescu, cea care a lucrat cu noi timp de trei ani, o colegă extraordinară, dar din cauza navetei și-a întrerupt activitatea în spitalul Giurgiu. După plecarea doctoriței Vlăduțescu și pensionarea doctorului Onisim, am fost nevoită să preiau pacienții celor doi medici. Ulterior s-a angajat încă o doctoriță, din păcate a activat foarte puțin, iar pacienții acesteia mi-au revenit tot mie. La acest moment sunt aproximativ 2500 de pacienți, cei care sunt deja în evidență, nu vorbesc de cei care au fost recent diagnosticați. Aceștia sunt pe liste de așteptare. Pe o parte, cei care erau urgențe i-am preluat, iar o altă parte nu am mai avut cum…

Cei gravi, cu stare clinică proastă, ne ajutăm de celelalte specialități, noi având doar spitalizare de zi și ambulator. Astfel, ei sunt tratați de noi, oncologic . Atunci când noi nu putem să-i tratăm oncologic, ei sunt  se internați pe medicină internă: chirurgie, cardiologie, diabet zaharat,  orice specialitate ce  are legătură cu boala de bază sau ce se acutizează, ca să-i țină pe bolnavi, linia de plutire. Cazurile pe care nu le-am putut prelua le-am direcționat către colegii noștri din București. Uneori ne-a ieșit, alteori mult mai greu, atât la cele de stat cât și la cele private. Am încercat să le explicăm pacienților care sunt zonele: Institutul Oncologic, Spitalul Elias, Spitalul Cantacuzino, Marius Nasta, în funcție de patologie… Dacă erau cu afecțiuni pulmonare către Marius Nasta, Colțea …și în funcție de posibilitatea pacientului de a se deplasa…Am ținut cont de posibilitatea lor fizică,  dar și financiară, sau posibilitatea aparținătorilor, de a-i însoți.

Întrebată ce sfat ar da oamenilor care vor să vină la un consult pe această specialitate, dr. Alina Cătălina BRATU ne-a precizat:

Deocamdată noi avem o listă de așteptare în care pacientul își lasă datele de contact. Mai avem o lună până când ne vor veni două, noile colege, ce au susținut examen și au promovat și care vor începe activitatea…și astfel vom prelua gradual și pacienții noi. Cu o parte din pacienți am avut prima  discuție, cu o altă parte urmează să avem prima discuție…  cu fiecare cât de repede putem…

Cei care se găsesc în faze terminale, doctorița Bratu ne spunea că sunt primiți oricum…

În primul rând cei care acuză dureri, pentru eliberarea de bilete de îngrijiri paliative… Ideea este de a ne asuma un caz nou, cu multiple nevoi, căci săracii bolnavi, chiar au nevoie. Pe lângă tratament, investigații, discuția cu ei, negarea bolii, discuția cu psihologul, discuția cu aparținătorii necesită foarte mult timp, timp pe care noi nu-l mai avem. Au fost zile în care am consultat un pacient la 5 minute! Este incorect atât pentru mine cât și pentru bolnav. Și toate cazurile au o încărcătură deosebită. Este pentru noi ca un șoc post-traumatic…În mod normal fiecărui bolnav ar trebui să aloci 15-20 de minute, dar în mod real, la luarea în evidență a bolnavului, noi stăm cam o oră, cel puțin, căci oamenii au nevoie…”

Dorind să aflăm de ce sunt atât de puțini medici oncologi, dr. Alina Bratu ne-a spus:

Nu sunt puțini medici, ci a crescut foarte mult numărul de cazuri noi și de aceea pare că suntem puțini medici. Dacă acum câțiva ani, când am intrat în specialitate, era un anumit număr de cazuri noi, acum practic ele s-au dublat. La acestea se adaugă pacienții ce erau deja în evidență și sunt la al doilea sau la al treilea cancer.

În mod normal ar trebui să fim patru medici oncologi. Deci – așa cum vă spuneam – mai trebuie să ne vină doi colegi și ar mai rămâne un post care, așa cum am disutat cu d-na manager al spitalului –  va fi pus din nou într-un anunț. Eu cred totuși că în luna martie vom fi în formula de trei medici oncologi,  dar cea care vă poate spune cu exactitate acest lucru este d-na manager general…

Înainte de a părăsi serviciul de Oncologie am aflat că pe lista de așteptare a secției sunt deja înscriși peste 200 de bolnavi

la care se adaugă pacienții ce erau deja în evidență  și sunt acum la al doilea sau la al treilea cancer.

În ciuda tuturor acestor greutăți d-na dr. Bratu ne spunea  că dacă bolnavii au un puseu dureros, face efortul de a-i primi totuși. Curioși să aflăm care este termenul pentru cei care sunt deja înscriși pe lista de așteptare, am înțeles că  timpii diferă…

Pot fi perioade mai lungi sau mai scurte. În plus atunci când un pacient nu s-a prezentat la program rechemăm din lista de așteptare pentru locurile care rămân libere. Facem și noi cât putem, uman vorbind, dar suntem, ca echipă, într-o epuizare fizică și psihică totală…

Față de anul acesta, numărul cazurilor de anul trecut a fost mai mic pentru că dr. Onisim încă era în spital și ne împărțeam cazurile, la doi…Gândiți-vă că la momentul ăsta văd un număr de pacienți cât pentru 4 medici. Și mai gândiți-vă că atunci când i-am preluat am făcut-o brusc, pe toți odată și nicidecum pe rând” – ne mai spunea dr. Bratu Alina, unicul medic oncolog la acest moment din Spitalul județean de Urgență Giurgiu.

Cancerul rămâne o problemă majoră de sănătate la nivel mondial, fiind a doua cauză de deces la nivel global”, explică Uniunea Internațională pentru Controlul Cancerului (UICC).

Din datele furnizate de InfoCons, anual în România sunt înregistrate 48.710 decese , peste 133 de decese zilnice și peste 2 decese pe oră, cauzate de Tumori Maligne. Din toate acestea, 80 de decese (medie anuală) se înregistrează la grupa de vârstă 0-14 ani.

 

(Florian Tincu)

Articolul Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului, dezvăluie o realitate dură la Giurgiu: Spitalul Județean de Urgență nu are decât un singur medic oncolog! Un singur doctor vede peste 2500 de bolnavi! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Ziua Mondială de Luptă împotriva Cancerului  marcată în fiecare an în data de 4 februarie, dezvăluie la Giurgiu o realitate cruntă. Spitalul Județean de Urgență nu deține decât un singur medic oncolog.  În perioada 2025-2027, această zi se desfășoară sub tema „Uniți prin unicitate”, un mesaj ce ne transmite faptul că îngrijirea eficientă în oncologie […]

Articolul Ziua Mondială de luptă împotriva Cancerului, dezvăluie o realitate dură la Giurgiu: Spitalul Județean de Urgență nu are decât un singur medic oncolog! Un singur doctor vede peste 2500 de bolnavi! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.


Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/ziua-mondiala-de-lupta-impotriva-cancerului-dezvaluie-o-realitate-dura-la-giurgiu-spitalul-judetean-de-urgenta-nu-are-decat-un-singur-medic-oncolog-un-singur-doctor-vede-peste-2500-de-bolnavi/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 4 februarie 2026 16:13

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.