✔️Învațamantul dual, abordat din nou în cadrul unei…

Primaria Municipiului Giurgiu

✔️Învațamantul dual, abordat din nou în cadrul unei întâlniri la Primăria Giurgiu

👉Primăria municipiului Giurgiu a fost astăzi, 21 mai, gazda unei întâlniri ce a avut ca subiect principal învățământul dual și acordarea burselor de studiu de către CT Park, cel mai mare dezvoltator de parcuri industriale din România.

✔️La discuții au participat primarul municipiului Giurgiu Adrian Anghelescu, președintele Consiliului Județean Dumitru Beianu, Elisabeta Mihalcea, vicepreședinte…le Consiliului Județean și directorul CT Park Ana Dumitrache.

„Ne-am reunit astăzi pentru o idee care a pornit de la domnul președinte și doamna vicepreședinte, la care m-am alăturat foarte rapid. Este vorba despre învățământul dual, școala profesională cum era denumită odinioară. După cum bine știți, există patru săli de curs la Ion Barbu și urmează ca la Viceamiral „Ioan Bălănescu”, printr-un proiect care fusese de cinci milioane de euro, dar acum avem disponibili 15 milioane de euro prin PNRR, să reabilităm toate clădirile, inclusiv internatul, sălile de curs, cantina, astfel încât să putem asigura forță de muncă”, a declarat edilul Adrian Anghelescu.

👉Prin accesarea fondurilor europene vor fi reabilitate și dotate clădirile din incinta Liceului Tehnologic „Viceamiral Ioan Bălănescu” potrivit activităților educaționale ce vor fi desfășurate.

✔️Firma CT Park susține această idee , venind în sprijinul actorilor locali cu oferirea burselor de studiu elevilor care aleg această formă de învățământ.

„Noi credem foarte mult în acest învățământ dual și chiar am căutat un proiect în România pe care să-l susținem în direcția aceasta. Există zone din România care s-au dezvoltat foarte mult și sunt foarte căutate de investitori. Din păcate ne luptăm cu o mentalitate, pentru că faima învățământului profesional nu a fost una bună. Ce trebuie să învățăm și să înțelegem este că în toate societățile unde oamenii au un trai bun, lucrurile sunt echilibrate.
(…) Suntem aici să ajutăm cu burse, direct de la noi, direct de la partenerii noștri”. a conchis Ana Dumitrache, directorul CT Park.

👉În completare, președintele Consiliului Județean Dumitru Beianu a declarat că la nivelul județului Giurgiu, bursele vor avea o valoare de 400 lei/elev, aducându-și contribuția agenții economici, dar și instituția pe care o conduce. Totodată, din toamna acestui an, fiecare elev care optează pentru învățământul profesional va primi și o masă caldă.

✔️Întâlnirea s-a încheiat cu o vizită în teren la obiectivele unde urmează sa fie implementat proiectul pentru reabilitare și modernizare.

Vezi mai multAr putea fi o imagine cu 1 persoană, stând în picioare şi stând josAr putea fi o imagine cu 1 persoană, stând în picioare şi stând josAr putea fi o imagine cu 1 persoană şi stând în picioareAr putea fi o imagine cu 1 persoană şi stând jos+34

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.