🕯 O lumânare lăsată nesupravegheată a provocat un…

ISU Giurgiu

🕯 O lumânare lăsată nesupravegheată a provocat un incendiu violent, în această dimineață, într-o gospodărie din municipiul Giurgiu.

🚒 Pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu au ajuns imediat pe strada Avram Iancu, acolo unde a avut loc evenimentul, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o cisternă, o descarcerare și o ambulanță SMURD.

👨‍🚒 Aceștia au constatat că incendiul se manifesta violent la nivelul acoperișului și în pod și au acționat rapid astfel încât… flăcările să nu se extindă, ținând cont de faptul că, în aceeași curte, se mai afla o locuință.

🔥 În incendiu au ars acoperișul imobilului, pe o suprafață de aproximativ 120 mp, sageacul garajului, rama unui geam și un televizor. Au fost deteriorate tavanele, parchetul și mobilierul.

❗Informare preventivă:

🕯asigurați-vă că lumânările se află în poziţie verticală şi sunt fixate într-un suport special destinat, astfel încât să nu cadă sau să curgă picături de ceară fierbinte;
🕯nu lăsați lumânările aprinse dacă trebuie să părăsiţi încăperea;
🕯amplasați întotdeauna lumânările pe o suprafaţă netedă rezistentă la căldură;
🕯nu puneți lumânările aprinse în apropierea materialelor care se pot aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele;
🕯stingeți întotdeauna lumânările înainte de a le muta;
🕯nu adormiţi cu lumânările aprinse.

#ISU_Giurgiu #Detașamentul_de_Pompieri_Giurgiu #pompieri #SMURD #salvatori #prevenire #incendiu

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.