1 Decembrie şi Justiţia
sau Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie
SENATOR PSD DE GIURGIU – ROBERT MARIUS CAZANCIUC
Constat cu oarecare bucurie că, de câţiva ani, avem obiceiul să ne urăm unii altora „La mulţi ani”, de 1 Decembrie. Tehnologia ne schimbă comportamentul social, iar la zile aniversare nu mai dăm telefoane, ca să nu deranjăm, şi nici nu mai trimitem felicitari, că durează şi costă, aşa că de cele mai multe ori ne mulţumim cu un like pe Facebook sau cu trimiterea de mesaje pe WhatsApp.
Pentru că oamenii politici vor să se adreseze la ceas de sărbătoare naţională sau onomastică unui număr cât mai mare de alegători, folosesc reţelele sociale pentru a transmite… cele mai calde şi sincere urări. Uşor de zis, dar nu mereu uşor de făcut pentru că sunt multe asemenea momente şi nu poţi face copy-paste din mesaje trecute sau din vorbele altora, pentru că rişti să spui lucruri formale care îndepărtează oamenii de tine.
Am și eu această provocare, astăzi, de Ziua Naţională: ce să le spun oamenilor pentru a încuraja acest bun obicei de a se bucura nu doar pentru că au o zi liberă, datorită aniversării unui moment istoric, ci pentru că suntem fiecare dintre noi o bucăţică din această ţară şi simţim nevoia să trăim emoţia acestui moment, fie şi prin simpla prezenţă în faţa televizorului pentru a lacrima la paradă militară?
Aşadar, le urez tuturor celor care citesc aceste rânduri să aibă încredere în ţara lor! Sunt absolut convins, şi nu este în nici un caz o declaraţie politică, că România va arăta cu totul altfel peste trei ani de zile, că oamenii vor simţi că ţara lor începe să le fie un partener real, să le ofere mult mai multe posibilităţi pentru a se împlini aici acasă, nu peste mări şi țări.
Vom trece Carpaţii pe autostradă şi vom uni cu o autostradă capitala ţării de capitala istorică. Nu vom mai trece pe la Universitate pentru a merge de la Ploieşti la Giurgiu sau de la Piteşti la Constanța, ci vom merge tot pe o autostradă! România va fi înlăturat ultima barieră fizică din Uniunea Europena şi vom fi în Schengen. Românii vor putea circula fără vize în SUA. Vom fi foarte aproape de o independență energetică care ne va pune la adăpost familiile şi ţara şi ne va consolida relaţiile cu vecinii şi nu numai.
Vom avea deja primele mari spitale noi în care ne vom putea trata la timp şi la cele mai avansate standarde. Vom reuni familii plecate de mult timp în pribegie şi le vom putea oferi oportunităţi multor romani care vor vedea că pot avea un salariu acasă la fel de bun ca în Spania sau Italia, că îşi pot duce copiii la şcoli moderne unde profesorii bine plătiţi vor fi preocupaţi de viitorul copiilor lor, că se pot plimba oriunde vor ziua sau noaptea fără să le fie teamă.
Fără să fiu subiectiv, viitorul României, realizarea tuturor acestor obiective, care astăzi par un vis prea îndepărtat, depind într-o mare măsură de bunul mers al justiţiei.
La mulți ani tuturor românilor!

Autorul articolului Mihaita Grigore
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://saptamanagiurgiuveana.ro/wp/2023/12/01/1-decembrie-si-justitia/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://saptamanagiurgiuveana.ro/wp/feed/
Titlu original SĂPTĂMÂNA GIURGIUVEANĂ
Data originala articol 8 decembrie 2023 11:13