136 de cazuri noi în Capitală în ultimele 24 de ore. Judeţele care au înregistrat, marţi, cele mai multe infectări cu SARS-CoV-2

Concret, în Bucureşti au fost raportate 136 cazuri noi. În Timiş au fost raportate 67 de infectări noi, iar în Iaşi 64.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 2.418. Dintre acestea, 393 sunt internate la ATI. Dintre cei 393 de pacienţi internaţi la ATI, 34 au certificat care atestă vaccinarea.
Din totalul pacienţilor internaţi, 54 sunt minori, 47 fiind internaţi în secţii şi 7 la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 11.019.436 teste RT-PCR şi 5.950.224 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.954 de teste RT-PCR (5.845 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 9.109 la cerere) şi 32.331 de teste rapide antigenice. 
Pe teritoriul României, 7.855 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.628 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 97.810 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 48 de persoane. 

Nr. crt.

Judeţ

Număr de cazuri confirmate(total)

Număr de cazuri nou confirmate

Incidenţa  înregistrată la 14 zile

1.

Alba

34.190

12

0,50

2.

Arad

42.695

47

1,17

3.

Argeş

46.616

8

0,42

4.

Bacău

41.388

30

0,22

5.

Bihor

50.893

57

0,73

6.

Bistriţa-Năsăud

19.520

4

0,21

7.

Botoşani

22.863

12

0,23

8.

Braşov

67.420

30

0,53

9.

Brăila

23.095

10

0,38

10.

Buzău

24.486

12

0,38

11.

Caraş-Severin

19.298

29

0,57

12.

Călăraşi

17.796

4

0,14

13.

Cluj

89.397

60

0,79

14.

Constanţa

69.390

53

0,44

15.

Covasna

13.266

5

0,45

16.

Dâmboviţa

36.612

16

0,33

17.

Dolj

45.433

7

0,34

18.

Galaţi

44.307

15

0,27

19.

Giurgiu

19.976

4

0,27

20.

Gorj

15.295

3

0,15

21.

Harghita

14.184

24

0,26

22.

Hunedoara

36.216

33

0,59

23.

Ialomiţa

19.542

6

0,24

24.

Iaşi

71.945

64

0,29

25.

Ilfov

77.158

38

0,52

26.

Maramureş

31.528

24

0,47

27.

Mehedinţi

15.822

7

0,16

28.

Mureş

40.231

23

0,42

29.

Neamţ

31.476

16

0,39

30.

Olt

26.283

7

0,21

31.

Prahova

63.749

20

0,36

32.

Satu Mare

20.952

12

0,34

33.

Sălaj

17.870

9

0,25

34.

Sibiu

43.442

24

0,57

35.

Suceava

38.306

29

0,25

36.

Teleorman

25.074

7

0,26

37.

Timiş

87.962

67

0,71

38.

Tulcea

13.915

6

0,26

39.

Vaslui

26.896

2

0,17

40.

Vâlcea

26.792

11

0,39

41.

Vrancea

17.932

9

0,19

42.

Mun. Bucureşti

309.178

136

0,61

43.

Din străinătate**

2.251

23

 

44.

Cazuri noi nealocate pe judeţe

 

 

1.815*

129

 

 TOTAL

        1.804.455

1.144

 

                                                                                        *Referitor la „cazurile noi nealocate pe judeţe”, facem precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate şi centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică şi atribuite cazurile pozitive judeţului/localităţii de care aparţin persoanele infectate.

**În ceea ce priveşte cazurile din străinătate, acestea sunt cazuri ale unor cetăţeni care au venit în România fiind infectaţi în alte ţări. Aceste cazuri au fost cuprinse în totalul cazurilor noi nealocate pe judeţe.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor. Mai jos aveţi graficul realizat în baza raportărilor primite de CNCCI de la Direcţiile de Sănătate Publică:

 

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.