18 MAI, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR Începând din 1977,…

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu

18 MAI, ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR

Începând din 1977, în fiecare an, la data de 18 mai, muzeele din întreaga lume sunt invitate să celebreze ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MUZEELOR.
În 1951, Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), creat în 1946, a adunat comunitatea internaţională a muzeelor pentru o întâlnire. Numită ”Cruciada pentru Muzee”, această reuniune a avut ca subiect muzeele şi educaţia, iar ideea instituirii ZILEI INTERNAŢIONALE A MUZEELOR a pornit de la accesibi…litatea instituţiei muzeale. În 1977, ICOM a stabilit ZIUA INTERNAŢIONALĂ A MUZEELOR, având ca obiectiv principal promovarea şi aducerea la cunoştinţa publicului a rolului acestor instituţii de cultură în dezvoltarea societăţii. Această zi este, totodată, un eveniment menit să întemeieze şi să consolideze relaţiile de cooperare dintre muzee, specialiştii acestora şi public. Muzeele au un potenţial unic în abordarea diferitelor culturi, constituindu-se într-un loc predilect pentru înţelegerea lor aprofundată, într-o manieră interdisciplinară, dar şi în ceea ce priveşte sensibilizarea oamenilor iubitori de cultură din întreaga lume.
Comitetul consultativ al ICOM alege în fiecare an tema pentru desfăşurarea evenimentului, ce poate atinge subiecte precum globalizarea, populaţiile indigene, reducerea decalajelor culturale sau grija pentru mediul înconjurător.
Cei peste 30.000 membri ai ICOM din 20.000 de muzee, activi în 171 de comitete naționale și internaționale, colaborează la activităţile organizaţiei, atât pe plan naţional şi regional, cât şi pe plan internaţional: ateliere, publicaţii, programe de formare, programe de parteneriat şi de promovare reciprocă a muzeelor, inclusiv prin evenimentele organizate cu ocazia ZILEI INTERNAŢIONALE A MUZEELOR. Pentru întărirea activităţii lor, unele comitete naţionale sunt grupate în organizaţii regionale.
Începând din 2011, ICOM susţine evenimentul NOAPTEA EUROPEANĂ A MUZEELOR, care este sărbătorit în fiecare an, în noaptea de 18 spre 19 mai sau în sâmbăta cea mai apropiată de 18 mai . Creat în 2005 (de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa) şi patronat, în prezent, de Consiliul Europei, UNESCO şi Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM), evenimentul a impulsionat muzeele să îşi deschidă porţile publicului larg până după miezul-nopţii fără a percepe vreo taxă, organizând o serie de activităţi culturale.
SURSE:
https://editiadedimineata.ro/18-mai-ziua-internationala-mu…/
https://www.europafm.ro/18-mai-ziua-internationala-a-muzee…/
https://cnr-icom.ro/ce_este_icom.htm
https://ziarulunirea.ro/- https://ro.wikipedia.org/
Foto: expoziție tematică de carte cu volume aflate în colecțiile Bibliotecii Județene „I.A. Bassarabescu” Giurgiu.
Elena Burcin, bibliotecar

Vezi mai multNu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.Ar putea fi o imagine cu carteNu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.+9

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.