Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a doi foşti preşedinţi ai Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) şi a unei societăţi comerciale, pentru că cei doi ar fi abuzat deCiteste pe larg

Camera Deputaţilor va da votul final, miercuri, la moţiunea simplă iniţiată de PSD împotriva ministrului Agriculturii, Adrian Oros. În favoarea adoptării moţiunii simple s-au exprimat, alături de deputaţii PSD, şi reprezentanţii AUR. PSD susţine, în moţiune, că este obligatoriu ca ministrul Oros să plece urgent din funcţie, acuzându-l pe acestaCiteste pe larg

Guvernul discută, în şedinţa de miercuri, în a doua lectură, modificarea şi completarea OUG nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de relansare şi rezilienţă (PNRR) necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă. „În ceea ce priveşte termenulCiteste pe larg

Bogdan Oancea s-a făcut remarcat încă din prima zi a protestelor de la Constanţa. Din faţa Prefecturii, Oancea transmitea live pe Facebook protestele. Cu un drapel la gât, organizatorul chema lumea să iasă în stradă pentru „a-şi apăra libertatea”. În cea de-a treia seară de proteste, marţi, 30 martie, cândCiteste pe larg

În anul 2017, Mădălin şi Cătălin Pohace au absolvit Academia Forţelor Terestre de la Sibiu, motivaţi şi încântaţi de drumul ales. Cine i-a cunoscut poate confirma că aveau, încă de pe băncile academiei, toata puterea, curajul şi ambiţia pentru a ajunge foarte departe în cariera militară, informează MApN.  În 2017,Citeste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU …Citeşte mai departePlatforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență, fiipregatit.ro, locul de referință pentru educarea și informarea populației despre situații de urgență sau dezastru. fiipregatit.ro Platforma Națională de Pregătire pentru SituațiiCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU … COMUNICAT DE PRESĂ 30.03.2021 Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra incidenței cumulate la 14 zile, la data de 30.03.2021: UAT ‰* JUDEȚ GIURGIU 3,41 SLOBOZIA 7.43 IZVOARELE 6.92 PUTINEIU 6.73Citeste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu a fost în direct. Conferință de presă susținută de Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), și Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății și vicepreședinte al CNCAV 113 K vizualizăriCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu Jandarmii și polițiștii giurgiuveni au asigurat ordinea publică la protestul ce a avut loc ieri, 29 martie, în municipiul Giurgiu, pentru prevenirea oricăror incidente care puteau afecta siguranța participanților, proprietatea publică și privată. Echipele de dialog aflate în dispozitivul de ordine publică au avut contactCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu Apel la calm, înțelegere și solidaritate în lupta contra pandemiei Dragi giurgiuveni, Știm cu toții că traversăm o perioadă dificilă, fiind angrenați într-o luptă cu inamic nemilos, cu un virus în fața căruia dacă nu acționăm ferm pentru a-l ține în frâu, ne putem pierdeCiteste pe larg