Jandarmeria GiurgiuJandarmeria Română În curând, pe 3 Aprilie, Jandarmeria Română împlinește 171 de ani de existență. Tu ce știi despre noi? Suntem oamenii în uniformă pe care îi vezi zi de zi pe st…radă. Avem parte de admirație, alteori de critici. Dar cine e perfect? Însă, peste toate, avem obligațiaCiteste pe larg

Deputatul PNL, Florin Roman, arată că premierul Florin Cîțu și Guvernul au tot sprijinul pentru lupta împotriva sindicaliștilor de la metrou. Roman consideră că liderul sindicatului, Ion Rădoi, va trebui să apară în fața anchetatorilor pentru a da explicații. Florin Roman ”Premierul, Florin Cîțu, are întreaga susținere pentru măsurile luateCiteste pe larg

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat că social-democraţii vor depune o moţiune de cenzură în actuala sesiune parlamentară şi a apreciat că, în acest moment, Legislativul „nu mai reprezintă voinţa poporului”. Marcel Ciolacu „Vom încerca să strângem cât mai multe semnături. Ar fi o premieră în politica românească, după şaseCiteste pe larg

Preşedintele Klaus Iohannis, a transmis duminică, un mesaj cu ocazia Sărbătorii de Pesah, în care el arată că aceasta „reînnoieşte, în fiecare an, călătoria iniţiatică a evreilor în întâmpinarea libertăţii şi a tărâmului făgăduinţei”, iar ”parabola traversării pascale rămâne o lecţie despre puterea credinţei, care se transmite din generaţie înCiteste pe larg

Un comisar european a anunțat când va fi atinsă imunitatea de grup împotriva coronavirusului. Oficialul a explicat că ceea ce face să se vadă ”lumina de la capătul tunelului” în Europa este accelerarea livrărilor de vaccinuri anti-COVID-19. Când va fi atinsă imunitatea de grup Comisarul european pentru piaţa internă, ThierryCiteste pe larg

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că angajaţii Metrorex care au făcut grevă vineri „erau îndreptăţiţi să ceară anumite drepturi”, iar guvernanţii care i-au numit „terorişti” i-au jignit. „Când nu-ţi convine ceva, când eşti la guvernare nu poţi să-i faci pe toţi terorişti (…) Nu poţi să jigneşti oamenii. Ce auCiteste pe larg

ISU GiurgiuMinisterul Afacerilor Interne, Romania Scopul nu este de a sancționa, ci de a preveni. Mulțumim tuturor celor care au înțeles să aibă un comportament și o atitudine care să ne ajute să trecem cât mai repede peste această perioadă! Un gând bun către toți cei care luptă în fiecareCiteste pe larg

„Domnule Câţu, ca prim ministru ai obligaţia să asiguri bună funcţionare a metroului, şi tu, şi Drulă. Prin legea bugetului impuneţi un buget la Metrorex care va conduce la accidente si incidente grave. Sunteţi aşa de cinici. căci doriţi să faceţi asta prind semnătura celor impuşi în C A. DomnuleCiteste pe larg