Incidenţa cazurilor de tromboză în rândul persoanelor vaccinate cu serul AstraZeneca este atât de scăzută, încât beneficiile imunizării sunt net superioare riscurilor. Şeful CNCAV a declarat că fiecare persoană trebuie să ştie, însă, care sunt semnele de alarmă în eventualitatea apariţiei unor reacţii adverse. „Vorbim despre dificultăţile de respiraţie,Citeste pe larg

Rapoartele de activitate ale TVR pentru 2017, 2018 şi 2019 au fost respinse, ceea ce înseamnă un prim pas pentru demiterea actualei şefe a TVR. După votul dat, Gradea a luat cuvântul şi i-a criticat pe aleşii Puterii: „În toţi cei trei ani, Televiziunea Română a terminat cu profit dinCiteste pe larg

Astfel potrivit Anexei 3 la hotărârea de Guvern, „în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 1 mai – 2 mai 2021, în intervalul orar 20.00 – 5.00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase”. De asemenea, în toate localităţile se permite circulaţia persoanelor în afaraCiteste pe larg

Crima înfiorătoare care a îngrozit orașul Cernavodă. O profesoară a fost găsită moartă în casă, cu mâinile legate la spate și căluș în gură, iar criminalul este muncitorul care montase termopane în apartament. A jefuit-o, a omorât-o, a încuiat-o în casă și apoi a fugit. Sora ei a chemat pompieriiCiteste pe larg

Ministerul Justiţiei a lansat joi Strategia Naţională privind recuperarea creanţelor provenite din infracţiuni, care are ca obiectiv creşterea eficienţei Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) în recuperarea şi valorificarea bunurilor rezultate din săvârşirea faptelor penale. Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a recunoscut în cadrul unei conferinţe de presă căCiteste pe larg

Comisiile parlamentare pentru cultură au respins, joi, rapoartele de activitate ale Televiziunii Române și ale Radioului public pe anii 2017, 2018 şi 2019. Conform unei postări făcute de Partidul Național Liberal, este primul pas pentru demiterea celor două conduceri. „Astăzi, TVR încheie o perioadă neagră în ceea ce privește managementulCiteste pe larg

Mai multe ţări europene analizează combinarea vaccinurilor pentru Covid-19 la persoane care au primit prima doză de vaccin al AstraZeneca, într-o mişcare fără precedent care scoate în evidenţă dificultăţile cu care se confruntă guvernele în ţinerea sub control a creşterii numărului de infecţii, transmite Agerpres, citând Reuters. Programele de vaccinareCiteste pe larg

ISU Giurgiu Timpul nu poate fi dat înapoi, iar viața nu ne oferă mereu șansa de a face lucrurile altfel. Mai ales în cazul accidentelor rutiere … Patru tineri cu vârste cuprinse între 17 și 19 ani au fost implicați, seara trecută, într-un grav accident de circulație produs în localitateaCiteste pe larg

ISU Giurgiu a adăugat o fotografie 3D. Suntem alături de cadrele medicale din prima linie, jos „pălăria” în fața lor! A trecut mai bine de un an de pandemie, timp în care mii de medici, asistenți și paramedici au fost alături neîncetat de cei care au avut nevoie de ei!Citeste pe larg

ISU Giurgiu 🙏 Atunci când vrei să ajuți, nimic nu te poate opri, iar salvatorii ISU știu foarte bine acest lucru. Profund impresionați de drama prin care trec victimele accidentului de aseară, de la Comasca, pompierii au mers să doneze sânge. Apelul lansat de familia uneia dintre tinere a avutCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU …Citeşte mai departePlatforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență, fiipregatit.ro, locul de referință pentru educarea și informarea populației despre situații de urgență sau dezastru. fiipregatit.ro Platforma Națională de Pregătire pentru SituațiiCiteste pe larg

Instituția Prefectului – Județul Giurgiu INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚUL GIURGIU CENTRUL JUDEȚEAN DE CONDUCERE ȘI COORDONARE A INTERVENȚIEI GIURGIU … COMUNICAT DE PRESĂ 07.04.2021 Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra incidenței cumulate la 14 zile, la data de 07.04.2021: UAT ‰* JUDEȚ GIURGIU 3,19 GREACA 6.86 SLOBOZIA 6.56 MUNICIPIUL GIURGIUCiteste pe larg