Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat marţi că susţine revenirea la normalitate după data de 1 iunie, adăugând că premierul deţine „argumente serioase” în acest sens. Ludovic Orban „Sunt convins că premierul se gândeşte la anumite lucruri şi sunt convins că în momentul în care a prezentat această perspectivăCiteste pe larg

Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, a anunţat marţi seara că în şedinţa de Guvern de miercuri, 7 aprilie, va fi adoptată o ordonanţă prin care părinţii vor fi încurajaţi să se întoarcă la muncă până la împlinirea vârstei de şase luni a copilului, prin oferirea unui stimulent deCiteste pe larg

Familia lui Nelu Ploieșteanu nu a ridicat nici marți, 6 aprilie, trupul neînsuflețit al regretatului lăutar de la Institutul de Medicină Legală din București. Nelu Ploieșteanu Fiicele lui Nelu Ploieșteanu au decis să nu ridice nici marți trupul tatălui lor de la IML, după ce au aflat că testul CovidCiteste pe larg

PNL Giurgiu Maria Gabriela Horga, deputat: ,, Pandemia de COVID-19 reprezintă un șoc major pentru economia globală, dar și pentru economia națională. În acest context, în 2020, au fost luate o serie de măsuri pentru sprijinul IMM-urilor de către Guvernul Ludovic Orban. Guvernul Florin Cîțu a decis ca Ministerul EconomieiCiteste pe larg

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Giurgiu, în ultimele 24 de ore (05.04.2021 – orele 08.00 – 20.00), au fost vaccinate 586 de persoane, după cum urmează: • Spitalul Județean de Urgență Giurgiu – 90 de persoane; • Colegiul Tehnic Viceamiral Ion Bălănescu Giurgiu (2 fluxuri) –Citeste pe larg

Una dintre măsurile și restricțiile de care românii sigur abia așteaptă să scape este obligativitatea purtării măștii. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a explicat care sunt condiţiile renunţării la masca de protecţie. Valeriu Gheorghiță, despre condiţiile renunţării la masca de protecţie Valeriu Gheorghiță a explicat care sunt condiţiileCiteste pe larg

Dan Bittman, solistul trupei Holograf, trece prin momente grele, pe plan financiar, după ce spectacolele au fost anulate, din cauza pandemiei de coronavirus. Singura lui speranță de redresare este parcul de distracții, construit de artist pe malul Lacului Sulimanu, în care și-a investit agoniseala de o viață, 500.000 de euro,Citeste pe larg

Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare, la începutul lunii martie, în dosarul privind finanțarea campaniei prezidențiale din 2009. Decizia nu este, însă, definitivă. Traian Băsescu Traian Băsescu a reacționat luni, 5 aprilie, la Realitatea PLUS, cu privire la condamnareaCiteste pe larg