​În clasamentul live al WTA Emma Răducanu a înregistrat un salt uriaș, sportiva cu origini românești aflându-se pe cel mai sus loc ocupat vreodată în carieră. Calificată în optimi la Wimbledon, Răducanu a primit puncte importante. Fără posibilitatea de a-și apărat titlul cucerit în 2019, Simona Halep se află aproapeCiteste pe larg

Rompetrol a transmis duminică, 4 iulie, noi informaţii despre starea de sănătate a muncitorilor răniţi de explozie. „Conform ultimelor evaluări făcute de medicii specialişti din Spitalul Clinic de Urgenţă „Floreasca”, starea celor muncitori răniţi mai grav este stabilă, avand arsuri pe aproximativ 35% din suprafaţa corpului. Duminică dimineaţa s-a primitCiteste pe larg

Rezultatele la bacalaureat 2021 vor fi publicate luni pe site-ul dedicat al Ministerului Educației, bacalaureat.edu.ro, absolveții aflând notele pe care le-au obținut după susținerea probelor la BAC 2021. Numele candidaților vor fi anonimizate, la fel ca anul trecut. Absolvenții de liceu nemulțumiți de notele primite pot depune contestații, iar rezultateleCiteste pe larg

Hackerii suspectați că sunt în spatele unui atac cibernetic masiv de tip ransomware care a afectat sute de companii din lumea întreagă au cerut 70 de milioane de dolari pentru a returna datele, informează luni Reuters. FBI, poliţia federală americană, a subliniat ”amploarea” atacului cibernetic , în timp ce președinteleCiteste pe larg

Dacă fiecare cumpărător ar avea posibilitatea să cumpere legume din târgurile în care producătorii vând „la prima mână“,  ar achiziţiona tomatele cu nici 2 lei/kg, vinetele cu 1-2 lei/kg, ardeii cu doar 1 leu/kg, iar castraveţii ar avea toate şansele să-i ia şi degeaba. Preţurile s-au prăbuşit în doar câtevaCiteste pe larg