Igor Dodon a declarat că va rămâne în opoziţie şi va monitoriza atent acţiunile guvernării PAS. El a accentuat că PAS şi Maia Sandu deţin toate puterea în stat, iar aşteptările sunt mari. „Vom sancţiona orice abuz şi orice înrăutăţire a calităţii vieţii”, a spus Dodon.  Liderul Socialiştilor a adăugatCiteste pe larg

Pe Ramona Manole , fiica lui Ioniță de la Clejani si a Vioricai prima lui soție , eu am descoperit- o ! Trăia intr – o căsuță sărăcăcioasă intr-o comună din județul Giurgiu cu mama ei Viorica si cu cele două fetițe mici si bolnavioare de care Ramona avea grijăCiteste pe larg

Cine va fi noul ministru de Finanțe, după remanierea lui Alexandru Nazare. Nominalizații pentru ministerul Finanțelor sunt Marcel Boloș (fost ministru al fondurilor UE), Bogdan Huțucă (seful comisiei de buget din Camera Deputatilor), Lucian Heiuș (a mai fost propus la Finanțe) și Dan Vîlceanu (lider PNL Gorj, apropiat al luiCiteste pe larg

Alexandru Nazare, ministrul liberal al Finanţelor, care a fost recent revocat din funcție de către premierul Florin Cîțu, a declarat într-un interviu că premierul i-a negat în față demiterea, deși aflase deja despre remaniere din surse de la cabinetul prim-ministrului. Nazare a mai ținut să sublinieze că dintotdeauna a avutCiteste pe larg

Raluca Turcan, semnal de alarmă despre COVID-19. Ministrul Muncii a subliniat că „este important să lucrăm la planuri de acţiune pentru luna septembrie, când concediile se vor fi încheiat si copiii se pregătesc de şcoală”. „Traversăm vremuri de vădită instabilitate sanitară. Criza prin care tocmai trecem şi care este departeCiteste pe larg

Întrebat dacă pensile speciale vor dispărea pe cale naturală, având în vedere că recent a murit persoana care încasa cea mai mare pensie din România, Stelian Ion a spus că actuala coaliţie de guvernare are „un obiectiv în privinţa pensiilor speciale”. ”Orice moarte e o tragedie şi am văzut uneleCiteste pe larg

”În niciun caz nu s-au făcut abuzuri în Justiţie care să justifice apariţia SIIJ. De altfel, în momentul în care a apărut Secţia, în expunerea de motive, au fost înşirate nişte motive. De fapt, nici nu există motiv, veţi citi expunerea de motive şi se spune «considerăm că e necesarăCiteste pe larg

Pe Ramona Manole , fiica lui Ioniță de la Clejani si a Vioricai prima lui soție , eu am descoperit- o ! Trăia intr – o căsuță sărăcăcioasă intr-o comună din județul Giurgiu cu mama ei Viorica si cu cele două fetițe mici si bolnavioare de care Ramona avea grijăCiteste pe larg

Numărul persoanelor care au decedat în luna mai 2021 a fost cu 3.556 mai mare faţă de luna mai 2020, arată datele publicate luni de Statistică. După primele trei cauze principale de deces s-au înregistrat cu 1380 decese mai multe din cauza bolilor aparatului circulator și de 2,2 ori maiCiteste pe larg