Alexandru Nazare, despre cum a refuzat să fie pionul lui Cîțu și demascarea coaliției: „Premierul a spus că nu este adevărat. Orban știa”

Alexandru Nazare, ministrul liberal al Finanţelor, care a fost recent revocat din funcție de către premierul Florin Cîțu, a declarat într-un interviu că premierul i-a negat în față demiterea, deși aflase deja despre remaniere din surse de la cabinetul prim-ministrului. Nazare a mai ținut să sublinieze că dintotdeauna a avut o comunicare defectuoaă cu Florin Cîțu.

„M-a sunat premierul în săptămâna în care apăruseră sursele cu remanierea mea. Luni apar sursele, marţi premierul Cîţu spune că nu este adevărat. Presa mi-a spus că primise informaţiile de la cabinetul Cîţu. Intru în coaliţie, premierul spune că sursle sunt reale şi de la cabinetul lui. I-am zis: Florin, hai să stăm de vorbă, hai să rezolvăm”, a declarat Nazare.

Alexandru Nazare a mai făcut declarații și cu privire la jocurile de putere ale lui Cîțu și despre faptul că premierul a vrut să-l folosească pe fostul ministru de Finanțe ca un pion în bătălia pentru partid. Nazare a mai dat detalii despre cum anume a decurs discuția dintre el și premier în momentul în care a fost anunțat că va fi remaniat.

„După aceea m-a sunat premierul ca să particip la poză. Am cântărit foarte bine situaţia. Ce-ar fi însemnat să implic ministerul de Finanţe în bătălia din partid? I-am spus premierului: prefer să asum o atitudine de neutralitate. I-am urat succes”. „Luni, m-am bucurat foarte mult că mă sună premierul. Am zis „wow”, pot să am o întâlnire. M-am dus la Palatul Victoria, mi-am luat dosarul cu execuţia, dar premierul voia să-mi spună de demisie în cabinetul lui. În cabinet i-am prezentat cifrele”. „L-am întrebat de ce nu putem rezolva problemele, i-am zis să detensionăm situaţia. Ar fi fost util să fie o evaluare obiectivă. I-am spus să discutăm în forurile de conducere ale PNL. Era o formă de respect faţă de liderii PNL”, a mai afirmat Nazare.

Alexandru Nazare: „Domnul Orban ştia situaţia”

Nazare a mai precizat că Orban cunoștea situația, iar fostul ministrul al Finanțelor a încecat să medieze problema cu premierul Cîțu.

„Domnul Orban ştia situaţia. Am încercat să-l conving pe premier să renunţe la idee. Au fost reuşite pe care le-am avut, apreciate de premier. Nu puteam să demisionez pentru că nu abandonez. Nu asum vreo culpă pentru lucruri care nu există. Aveam rezultate bune, cum să-mi dau demisia?”. „Voi alege între Cîţu şi Orban după ce fac o analiză. Momentan încerc să închis procedurile de predare – primire”, a mai adăugat Nazare.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.