Până când ne mai batjocorim unii pe alții?! Până când dorința de putere ne va dicta un mod de viață inuman si animalic în care ne distrugem ca nație și ca oameni, de aproape doi ani de zile ? De ce acest război absurd al românilor cu românii doar dinCiteste pe larg

Şeful Guvernului pare să înlăture orice posibilă urmă de negociere cu USR PLUS, cu toate că în discursurile publice a tot vorbit de revenirea la dialog. Iar acest aspect este evident mai ales printr-o decizie luată în această seară.  26 de secretari de stat ai USR PLUS au fost demişi.Citeste pe larg

Gheorghe Dincă a stat din nou față în față cu părinții celor două fete pe care le-ar fi ucis. Miercuri a avut loc un nou termen, în dosarul Caracal, la Tribunalul Olt, iar 7 martori au fost audiați. Gheorghe Dincă, din nou față în față cu părinții Alexandrei și LuizeiCiteste pe larg

Reacţia deputaţilor şi senatorilor liberali arată două lucruri evidente: partidul este împărţit în ceea ce priveşte calea de urmat, dar şi faptul că Ludovic Orban, considerat cu a doua şansă în lupta pentru şefia PNL, are o susţinere mult mai mare faţă de modul în care încearcă echipa Cîţu săCiteste pe larg

Times of Israel a publicat imagini obţinute de televiziunea publică israeliană Kan, care îl arată pe Zebulon Simantov, 62 de ani, într-un autobuz care trece printr-o zonă periculoasă controlată de talibani. Simantov s-a născut în oraşul vestic Herat şi este o personalitate locală în Afganistan, fiind cunoscut pentru tarifele piperateCiteste pe larg

Proba competenţei celor trei în materie de nicolicism a fost dată zilele acestea, odată cu încercarea lor de a bloca moţiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului Cîţu. Ei pretind că o parte dintre semnăturile de susţinere a moţiunii, depuse vineri seara, ar fi false, întrucât unii semnatari, aflaţi în provincie,Citeste pe larg

Gabriel Trifu (căpitanul nejucător al tricolorilor) a anunțat echipa cu care va aborda meciul cu Portugalia, de la Cluj-Napoca, din Grupa Mondială I a Cupei Davis. Echipa României Marius Copil, Filip Jianu, Nicholas-David Ionel, Horia Tecău şi Nicolae Frunză fac parte din echipa României, după cum informează site-ul oficial alCiteste pe larg

​Emma Răducanu, senzația momentului de la US Open, se duelează pentru un loc în semifinale cu elvețianca Belinda Bencic. Meciul este transmis în direct pe Eurosport și LiveBLOG pe HotNews.ro. Emma Răducanu – Belinda Bencic 4-3, LiveBLOG în sferturi la US Open 4-3 Emma revine de la 0-30 și îșiCiteste pe larg

Un volum din dosarul lui Victor Micula a dispărut fără urmă. Pe 23 iunie 2021, un grefier a sesizat lipsa volumului 3 din dosarul lui Victor Micula şi a sesizat preşedintele completului de judecată, judecătoarea Veronica Ioniţă. Întrucât volumul lipsă nu a fost găsit, preşedintele completului de judecată a sesizatCiteste pe larg