„Noi în acest moment suntem Guvern interimar. Noi putem prelungi starea de alertă şi suntem obligaţi să prelungim starea de alertă ţinând cont de numărul de infectaţi şi de incidenţa din România, din această perioadă, putem să prelungim starea de alertă, dar atenţie, nu putem introduce măsuri noi. Dacă, DoamneCiteste pe larg

1. Se propune menținerea coordonării operaționale a serviciilor publice de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență de către inspectoratele județene/București-Ilfov pentru situații de urgență, iar coordonarea poliției locale de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București/inspectoratele județene de poliție se realizează în condițiile art. 521 dinCiteste pe larg

„Oricât de greu de înghiţit ar fi această constatare, raţiunea mă obligă s-o enunţ: procentul uriaş de nevaccinaţi este pe măsura primitivismului actualului popor român. A ignoranţei şi iraţionalităţii de care sunt stăpâniţi aproape trei sferturi dintre noi, mulţi cadre medicale şi didactice”, transmite Cristian Tudor Popescu, potrivit Republica.  „GuvernulCiteste pe larg

Politia de frontiera

I.T.P.F. Giurgiu publica anunt concurs ofiter specialist Comunicatii si Informatica – STPF Calarasi I.T.P.F. Giurgiu publica anunt concurs 2 posturi agent de politie – Serviciul Financiar I.T.P.F. Giurgiu publica anunt concurs ofiter – Administrare Patrimoniu Imobiliar I.T.P.F. Giurgiu publica anunt concurs agent de politie Compartimentul Tehnic-auto I.T.P.F. Giurgiu publica anuntCiteste pe larg

O adresă transmisă luni de o direcție din Ministerul Sănătății „către toate direcțiile de sănătate publică” privind noul ordin comun al celor două ministere (Ministerul Sănătății – Ministerul Educației), prevede că orele „pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezență fizică începând cu a 8-a zi de la data confirmăriiCiteste pe larg

Instituția Prefectului Județul Giurgiu vă informează asupra situației epidemiologice actualizate la nivelul județului Giurgiu, la data de 06.10.2021: cazuri confirmate pozitiv – 13.197 (dintre care 46 în ultimele 24 de ore); cazuri vindecate și externate – 325; în carantină la domiciliu – 733 de persoane; în carantină instituționalizată – 5Citeste pe larg

Arcada Galaţi a obținut o victorie foarte importantă, miercuri, pe teren propriu, împotriva cehilor de la CEZ Karlovarsko. În prima manşă din turul inaugural al Ligii Campionilor la volei masculin, campioana României s-a impus cu 3-2. Scorul pe seturi a fost 25-18, 27-29, 25-22, 19-25, 15-7. Meciul retur va aveaCiteste pe larg

La nivelul județului Giurgiu, în ultimele 24 de ore, au fost vaccinate 517 persoane, după cum urmează:     • Colegiul Tehnic Viceamiral Ion Bălănescu Giurgiu – 91 de persoane;     • Ateneul Nicolae Bălănescu Giurgiu – 161 de persoane;     • Spitalul Orășenesc Bolintin Vale – 71Citeste pe larg

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de astăzi, 6 octombrie 2021, Hotărârea numărul 80 prin care se propune prelungirea stării de alertă și a măsurilor necesare a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Hotărârea se aplică împreună cu menținereaCiteste pe larg

În cadrul conferinţei de presă susţinută de către PSD Giurgiu astăzi, 6 octombrie 2021, prim-vicepreşedintele partidului, Sorin Grindeanu, a prezentat posibilele scenarii politice după căderea guvernului Câţu. Liderul social democrat a declarat că actuala configuraţie politică a parlamentului nu poate oferi un guvern stabil, tocmai de aceea PSD-ul are caCiteste pe larg

Marian Mina Alături de prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu, astăzi, la conferinţa de presă a #PSD Giurgiu. Îi mulţumesc pentru prezenţă, pentru încredere şi susţinere! {„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-10-06T04:36:09-0700″,”dateModified”:”2021-10-06T04:36:09-0700″,”identifier”:”2942797725843780:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/MarianMinaa/photos/a.309479325842313/2942797725843780/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/MarianMinaa/”,”headline”:”Marian Mina – Marian Mina a adu0103ugat o fotografie nouu0103.”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:5},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:1},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:5064}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Person”,”name”:”Marian Mina”,”identifier”:309477135842532,”url”:”https://www.facebook.com/MarianMinaa/”,”image”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-1/132783522_2211667565623470_3872284563501347840_n.png?_nc_cat=108&ccb=1-5&_nc_sid=a12de3&_nc_ohc=aUfZG0PWvZAAX9gq8De&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=a9d311f4d9b965e0199f0511f4c8b5d7&oe=618494ED”,”sameAs”:”u003Cu003Cnot-applicable>>”},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:800,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-9/244644881_2942797739177112_3147452082205943229_n.jpg?_nc_cat=104&ccb=1-5&_nc_sid=8024bb&_nc_ohc=2CvaARd5DNEAX_n15jZ&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=69eb8330ad514a39a68cccbd4776203f&oe=61844B55″,”caption”:””}}{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-10-06T04:36:09-0700″,”dateModified”:”2021-10-06T04:36:09-0700″,”identifier”:”2942797755843777:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/MarianMinaa/photos/a.309479325842313/2942797755843777/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/MarianMinaa/”,”headline”:”Marian Mina – Marian Mina a adu0103ugat o fotografie nouu0103.”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:14},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:1},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:5064}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Person”,”name”:”Marian Mina”,”identifier”:309477135842532,”url”:”https://www.facebook.com/MarianMinaa/”,”image”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-1/132783522_2211667565623470_3872284563501347840_n.png?_nc_cat=108&ccb=1-5&_nc_sid=a12de3&_nc_ohc=aUfZG0PWvZAAX9gq8De&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=a9d311f4d9b965e0199f0511f4c8b5d7&oe=618494ED”,”sameAs”:”u003Cu003Cnot-applicable>>”},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:800,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-9/244592683_2942797762510443_4933896482708617256_n.jpg?_nc_cat=108&ccb=1-5&_nc_sid=8024bb&_nc_ohc=SPJSC1yvkDEAX8IzsJt&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=bea03d6551c2572d0d5bcb7faf8b5a53&oe=6181E3FB”,”caption”:””}}{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-10-06T04:36:09-0700″,”dateModified”:”2021-10-06T04:36:09-0700″,”identifier”:”2942798299177056:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/MarianMinaa/photos/a.309479325842313/2942798299177056/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/MarianMinaa/”,”headline”:”Marian Mina – Marian Mina aCiteste pe larg