Mohamed Salah, în lotul Egiptului pentru Cupa Africii pe Naţiuni
Carlos Queiroz, selecţionerul Egiptului, a anunţat miercuri lotul de 25 de fotbalişti pentru Cupa Africii pe Naţiuni (9 ianuarie – 6 februarie), printre jucătorii convocaţi fiind marea vedetă Mohamed Salah, de la Liverpool, dar nu şi Mohamed Magdy „Afsha”, transmite AFP. Cel mai bun marcator african din istoria Premier League,Citeste pe larg
Cât costă ȋncălzirea unei case de 100 mp şi care este cea mai ieftină soluţie
Cele mai populare soluţii de ȋncălzire a caselor, ȋn România, sunt gazul, peleţii şi energia electrică. Costurile de ȋncălzire şi apă caldă, pentru un sezon, ȋn cazul unei case de 100 de mp, variază ȋntre 5.100 şi 20.600 lei, pentru persoane fizice şi 2.700 şi 10.800 lei, pentru persoane juridice,Citeste pe larg
9.680 de persoane au pensii speciale. O treime dintre beneficiari nu au plătit deloc contribuţii către stat
Potrivit datelor CNPP, publicate mai jos, cei mai mulţi, respectiv 4.452, fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, respectiv 20.159 de lei,Citeste pe larg