Alexander Rahr: Despre demiterea unui viceamiral german și despre soarta democrației europene
Comandantul șef al Marinei militare a Germaniei, Kai-Ahim Schoenbach, a fost obligat să demisioneze după ce a spus că regiunea ”Crimeea a plecat, nu se mai întoarce” la Ucraina. De asemenea, el a îndemnat la o ”atitudine respectuoasă, de la egal la egal” față de președintele Rusiei, Vladimir Putin, iarCiteste pe larg
Bilanţ COVID. Record de cazuri, de la debutul pandemiei: Peste 34.000 de îmbolnăviri în 24 de ore. Câte decese s-au înregistrat
Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 26 ianuarie 2022, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 34.255 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 94 decese. Nu au fost raportate decese anterioare. Vom detalia datele în buletinul informativ deCiteste pe larg
PSD cere renegocierea plafonului de 9,4% din PIB pentru pensii din PNRR. Marius Budăi: Premierul a agreat
„Noi, când ne gândim la ce se întâmplă pe viitor, ne gândim să ridicăm nivelul de trai al cetăţenilor români, sau cel puţin aşa trebuie să facă un guvern responsabil. Cum, dacă tu îţi asumi pentru 70 de ani de acum încolo – scrie în PNRR, şi nu am scrisCiteste pe larg
Biden face marele anunţ: nu vor exista trupe americane sau NATO care să fie trimise în Ucraina!
Cel mai important lucru dintre toate, chiar în condiţiile în care va exista o asemenea invazie, va fi desfăşurarea unor trupe americane în Europa, dar asta depinde „de ceea ce va face sau nu va face Putin„. A mai repetat, foarte clar şi apăsat, că forţele americane nu vor fiCiteste pe larg
Dr. Adrian Cacovean: Aceasta este știință și poate stabili ce poți face și ce nu poți face! Digitalizarea în curs este strict legată de ciparea de care Ursula vorbește acum și pe care vrea să o legifereze în UE
Aceasta este știință și poate stabili ce poți face și ce nu poți face! Pentru prima dată în istoria medicinii testele medicale nu indică un tratament clar ci un experiment pe toți oamenii chiar și cei ce nu sunt bolnavi și mai ales indică ce să facă cu omul ReadCiteste pe larg
Avocatul de top Robert Roșu la primul interviu de după ce i s-a făcut dreptate: Am avut senzația că am fost azvârlit în romanul lui Kafka și căutam explicații inexistente. M-am aplecat foarte mult asupra unei cărți: Ioan Ianolide – Întoarcerea la Hristos
După 5 ani de anchetă și proces, achitat la fond de Curtea de Apel Brașov și condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție, Robert Roșu a fost încarcerat. A stat în închisoare, în penitenciarele Rahova și Jilava deși era nevinovat, după cum a consfințit ulterior instanța Read More Sursa:Citeste pe larg
