Cum pășim în Noul An. Crăciunul de azi și cel de altă dată – Cugetări după o mare Sărbătoare
„Astfel Dumnezeu Cuvântul, Înțelepciunea, Puterea a fost Creatorul naturii umane, nu împins din necesitate la crearea omului, ci în virtutea iubirii Sale pentru această ființă a cărei existență a produs-o.” Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
Revoltător. Pensii speciale de zeci de mii de lei în luna decembrie. Care a fost cea mai mare sumă încasată de un român
Revoltător. S-au dat pensii speciale în valoare de zeci de mii de lei în luna decembrie. Care a fost cea mai mare sumă încasată de un român. Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu este în prezent de peste 9.500 de persoane, conform datelor transmise de Casa Națională de Pensii, fărăCiteste pe larg
Antrenorul Oliver Glasner (Eintracht Frankfurt), operat la faţă după un accident de scuter
Oliver Glasner, antrenorul echipei Eintracht Frankfurt, a fost operat la faţă după ce a fost implicat, duminică, într-un accident de scuter, informează lequipe.fr. Tehnicianul austriac de 47 de ani şi-a fracturat pometele, a anunţat clubul german. El a fost transportat de urgenţă la spital. „Din păcate, am fost puţin neatentCiteste pe larg
STILLE… Povestea Cititoarei
Miroase a zăpadă. Iubesc orășelul nostru cu străzi pietruite, cu felinare cârlionțate de fier și case îmbrăcate în grinzi de lemn colorate ca turta dulce. Câtă pace! Câtă poezie! Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
Produsul care costă 1 leu în mod normal, dar pe care Mircea Dinescu îl vinde la un preţ uriaş în restaurantul lui. Ce urât!
Există un produs care costă 1 leu în mod normal, însă pe care Mircea Dinescu îl vinde la un preţ uriaş în restaurantul lui. Ce urât, spun mulți dintre clienți. Poetul și omul de televiziune Mircea Dinescu se poate lăuda cu unul dintre cele mai frumoase restaurante din București, cuCiteste pe larg
A patra doză de vaccin anti-COVID, aprobată de Israel și pentru cei de peste 60 de ani şi pentru personalul medical
Israelul va oferi a patra doză de vaccin împotriva COVID-19 și persoanelor în vârstă de peste 60 de ani şi personalului medical, a anunţat duminică prim-ministrul Naftali Bennett, în contextul creșterii numărului de îmbolnăviri cu varianta Omicron a coronavirusului, scrie Reuters. Săptămâna trecută, Israelul a aprobat o a patra dozăCiteste pe larg
Box: Cristian Ciocan, învins la puncte de cubanezul Frank Sanchez
Boxerul român Cristian Ciocan, pe numele său de ring Christian Hammer, a fost învins la puncte de cubanezul Frank Sanchez, într-un meci la categoria grea desfăşurat sâmbătă, în gala profesionistă de la Hollywood (Florida/SUA). La Seminole Hard Rock Hotel & Casino, Sanchez (29 ani) a câştigat după zece runde şiCiteste pe larg
Bătrânele MiG-21 LanceR ies din serviciu în 2024
Generalul Viorel Pană, şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, a precizat că la finalul anului 2024 ţara noastră va avea complete trei escadrile de F-16 şi că aparatele „vin la cheie, vor zbura din prima secundă şi vor trebui adaptate la standardele româneşti”. Vorbim despre aplicarea schemei de vopsire naţionalăCiteste pe larg
Cea mai bătrână persoană din lume a împlinit duminică 119 ani
Kane Tanaka, cea mai bătrână persoană din lume, care a trecut prin ambele războaie mondiale, a împlinit, duminică, 119 ani, conform Kyodo News. Ea şi-a sărbătorit ziua de naştere în sud-vestul Japoniei, unde este cazată într-un cămin de bătrâni, scrie News.ro. Potrivit familiei, femeia născută la 2 ianuarie 1903 sperăCiteste pe larg
NAZISMUL VACCINIST ÎN ACȚIUNE: Câini-lupi asmuțiți pe demonstranții anti-vaccin din Amsterdam se înfig năpraznic într-un manifestant. Totul pentru sănătatea lui și a noastră. VIDEO CU IMPACT PUTERNIC EMOȚIONAL
Nazismul-bolșevic-vaccinist e aici. Ne vrea numai binele. După cum se vede, totul este pentru sănătatea noastră. Iată încă un motiv să spunem NU Dictaturii Naziste Covid! Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg






