Kusturica si-a anunțat dorința de a obține cetățenia rusă
Regizorul sârb, Emir Kusturica, și-a anunțat dorința de a obține cetățenia rusă. „Unii dintre compatrioții mei mă numesc apatrid, omul fără cetîțenie. Am pașaport sârbesc, am unul francez, să fie și unul rusesc”, a declarat el într-un interviu pentru ziarul ”Izvestia”. Potrivit lui Kusturica, iubește foarte mult cultura rusă șiCiteste pe larg
LIVE TEXT | Stare de urgenţă în Ucraina. S-a decretat mobilizarea rezerviştilor. Reuniune a liderilor UE, la Bruxelles
UPDATE 19:40 Consiliul UE a convenit, miercuri, 23 februarie, asupra unui nou pachet de sancţiuni impuse Rusiei drept răspuns la decizia Federaţiei Ruse de a recunoaşte regiunile separatiste Doneţk şi Lugansk din Ucraina ca entităţi independente, precum şi la decizia ulterioară a preşedintelui rus de a trimite trupe militare în aceleCiteste pe larg
Madonna, de nerecunoscut. Vedeta şi-a uimit fanii cu ultimele fotografii de pe Instagram. Foto
La 63 de ani, Madonna, una dintre cele mai celebre artiste internaționale, a ajuns de nerecunoscut. Vedeta a postat o serie de fotografii pe contul său de Instagram, luându-i prin surprindere chiar și pe fanii săi. Cunoscută pentru stilul de viață echilibrat și pentru dorința acerbă de a se afișaCiteste pe larg
Reacția unui șofer din Râmnicu Vâlcea când a aflat cât e impozitul pe maşină: „Pentru sărăcia aia trebuie să dau atâția bani?
Unui bărbat din Râmnicu Vâlcea era cât pe ce să-i stea inima când a aflat cât este impozitul pentru mașină. Românul s-a dus să-şi plătească dările pentru locuinţă şi autoturism, dar a avut parte de un șoc total. Omul a povestit pe rețelele sociale ce i s-a întâmplat, iar postareaCiteste pe larg
Cum vei petrece mai mult timp pe Instagram. O funcţie importantă, eliminată din aplicaţie
O funcție importantă, pe care mulți utilizatori o foloseau, a dispărut subit de pe Instagram. Compania Meta nu a comunicat motivele pentru care a eliminat opțiunea, însă efectul se traduce în timpul pe care utilizatorii îl vor petrece pe aplicație. Ce alte modificări a mai făcut recent Instagram și cumCiteste pe larg
Traian Băsescu: „Nu cred că Rusia va invada Ucraina”. România va fi însă „afectată”
Fostul președinte al României, europarlamentarul Traian Băsescu, este de părere că Rusia nu va invada Ucraina. În cadrul unei emisiuni televizate el a afirmat, însă, că România este afectată de acest conflict din vecini și că „avem noroc că suntem membrii NATO. Economia țării este însă afectată”. „Nu cred căCiteste pe larg
VIDEO Alexander Zverev, ieșire de neconceput la adresa arbitrului – Riscă descalificarea de la Acapulco
Sport A.I. • HotNews.ro Alexander Zverev a fost eliminat din proba de dublu a tunruelui de la Acapulco (a făcut pereche cu Marcelo Melo), iar la finalul partidei și-a vărsat nervii pe arbitrul de scaun. Nemulțumit de prestația acestuia, germanul i-a adresat cuvinte dure și a dat cu racheta înCiteste pe larg
ATP Acapulco: Rafael Nadal, în optimi – Ibericul a obținut a 11-a victorie consecutivă
Rafael Nadal (5 ATP) s-a calificat, miercuri, în optimile turneului „WTA 500” de la Acapulco după victoria în două seturi cu Denis Kudla (100 ATP). Și Daniil Medvedev (2 ATP) s-a calificat în aceeași fază, învingându-l pe Benoit Paire (49 ATP). Rafael NadalFoto: Twitter – Australian Open Nadal s-a impusCiteste pe larg
Foarte bună lupta împotriva cipurilor, cu care diavolul vrea să fie stăpân peste întreaga Țară. Ce îi scria Părintele Petroniu Tănase de Paști Părintelui Justin Pârvu. 22 februarie: 11 ani de la trecurea la Domnul a starețului schitului athonit Prodromu
Astăzi s-a împlinit un deceniu de la moartea părintelui Petroniu Tănase. Fost stareț al schitului românesc Prodromu din Sfântul Munte Athos, părintele Petroniu a trecut la Cele Veșnice pe 22 februarie 2011 Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg






