În ziua în care Serviciul Român de Informații a împlinit 32 de ani de la înființare, a fost făcut public un filmuleț în care instituția avertiza comunitatea internațională de informații cu privire la pericolul pe care îl reprezenta Vladimir Putin. Interesant este că filmulețul a fost realizat cu 5 aniCiteste pe larg

Mick Schumacher, fiul legendarului pilot Michael Schumacher, a avut parte de o accidentare gravă în sesiunea de calificări pentru cursa de mâine din Formula 1. Pilotul echipei Haas a lovit parapetul, pe circuitul de la Jeddah, monopostul său fiind distrus, iar el ajungând la spital. În ce stare se aflăCiteste pe larg

de Goran Mrakić, prozator, pasionat de aforisme satirice, suporter înfocat al Poli Timișoara E trecut de miezul nopții și partida înaintează greu. Mă surprinde gândul că anul trecut pe vremea asta făceam exact același lucru: jucam cărți într-o cambuză, doar că atunci o făceam ilegal. Îmi aduc aminte că mi-amCiteste pe larg

de Mirel Palada, sociolog Înainte de incidentul cu Goțiu, binecuvîntate fie-i pletele sale soioase, am predat vreo opt ani la SNSPA drept cadru asociat, la unul din masterele lor. Un curs de Sociologie Politică. A fost o experiență deosebită. Și în bine. Și în rău. Am avut parte de studențiCiteste pe larg

UPDATE 20.52 Rusia a reacţionat la declaraţia lui Biden potrivit căreia Putin nu poate rămâne la putere, care a fost interpretată drept o cerere de schimbare a regimului. Într-un mesaj publicat pe Twitter, jurnalistul CNN Frederik Pleitgen scrie că purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov a declarat: „Acest lucruCiteste pe larg