Directorul adjunct al Departamentului de Informare și Presă din cadrul MAE rus, Aleksei Zaițev, a declarat că negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina stagnează, relatează RIA Novosti.  ”Neogicierile ruso-ucrainene se află în stare de stagnare”, a spus Zaițev.  El a menționat, de asemenea, că, deși se pronunță pentru încetareaCiteste pe larg

Acest fericit din tinerețe urmând obiceiurilor lui Ioan Botezătorul și Ilie Tesviteanul, și îndreptându-și viața spre aspră petrecere, a biruit bărbătește războaiele demonilor, curățindu-și mai înainte sufletul cu curgerile lacrimilor. Cu ale lor sfinte rugăciuni Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Președinții Rusiei și Republicii Belarus, Vladimir Putin și Aleksandr Lukașenko, au abordat subiectul privind provocatoarea înscenare din orașul ucrainean Bucia, informațiile referitoare la organizatorii ei vor fi prezentate la momentul oportun, a promis reprezentantul oficial al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează Lenta.ru, citând agenția TASS.  Secretarul de presă al președintelui RusieiCiteste pe larg

„Suntem recunoscători pentru această vizită. Sunt foarte recunoscătoare că v-ați făcut timp să ne vizitați. Noi iubim America și ne simțim în siguranță.  Trăim într-o situație foarte tensionata. Cred că fiecare se simte mai bine daca știe că are prieteni. Să fim împreună, să fim uniți, e mai bine pentruCiteste pe larg

Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, şi soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, au ajuns, sâmbătă, la Şcoala Gimnazială „Uruguay” din Sectorul 1 al Capitalei, care găzduieşte elevi ucraineni refugiaţi. „Cu toate sunteți femei incredibile care ați făcut totul, împreună, ceea ce fac numai mamele. Văd o mareCiteste pe larg

Fregata rusă Amiral Makarov ar fi fost atacată și avariată de o rachetă antinavă ucraineană de tip Neptune, în apropiere de Insula Șerpilor din Marea Neagră, teritoriu românesc ocupat de ucraineni și ruși, după cum au informat Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Nigrum nigrior nigrum Negru mai negru decât negrul este titlul acestei postări pentru că vă propune să acceptați posibilitatea ca între ultimele evenimente majore din istoria universală să existe o altfel de legătură decât una temporală – de succesiune – evidentă pentru oricine, sau chiar cea de cauzalitate – războiulCiteste pe larg