Prima doamnă a SUA vine în România: tur de forță făcut de soția lui Joe Biden
Prima doamnă Jill Biden va vizita România și Slovacia în perioada 5-9 mai pentru a se întâlni cu membri ai serviciilor americane și cu personalul ambasadelor, cu părinți și copii ucraineni strămutați, cu lucrători din domeniul ajutorului umanitar și cu profesori, a anunțat luni biroul său. Soția președintelui Joe BidenCiteste pe larg
Primele mărturii ale celor care au scăpat din infernul de la Azovstal: Nu am văzut soarele de foarte multe zile
Înghesuită în labirintul de buncăre din epoca sovietică, aflat sub uriașul combinat siderurgic Azovstal, Natalia Usmanova simțea că i inima i se va opri – atât de îngrozită era când bombele rusești cădeau peste Mariupol, împroșcând-o cu praf de beton, scrie Reuters. <!–-> În vârstă de 37 de ani, NataliaCiteste pe larg
Viața e tot mai scumpă în toată europa pe fondul inflației galopante
Chiar și cetățenii statelor europene care au adoptat moneda euro traversează o perioadă presărată cu scumpiri. Viața are un cost din ce în ce mai piperat în toată Europa, statele din regiune confruntându-se cu o inflație galopantă. <!–-> Conform celui mai recent raport al Eurostat, Europa este măcinată de inflație.Citeste pe larg
Olaf Scholz își justifică scepticismul de a livra arme grele Ucrainei: ‘Acțiunile pripite și eforturile germane nonconformiste sunt discutabile’
Cancelarul german Olaf Scholz a respins criticile potrivit cărora Germania nu a dat dovadă de leadership în eforturile occidentale de a furniza Ucrainei arme grele pentru a respinge invazia Rusiei, afirmând că preferă să fie precaut decât să ia decizii pripite, informează Reuters. <!–-> Scholz se află sub presiune înCiteste pe larg
Surpriză? Oligarhii ruși și-au mutat banii din conturi înainte de război. Cum funcționează Sistemul Hawala
Oligarhii ruși au fost loviți de sancțiunile occidentale pe fondul războiului din Ucraina, dar se pare că aceștia au anticipat măsurile punitive și și-au mutat banii prin intermediul unui sistem informal de plăți cunoscut sub numele de Hawala, scrie Business Insider. Experții în criminalitate financiară au observat că în lunileCiteste pe larg
ActiveNews, TVR și Patriarhia Română pe lista neagră a hackerilor Rusiei. Site-ul TVR a fost atacat și dezactivat în timpul nopții. Atacul rusesc al așa-zisei grupări KILLNET a lovit și 13 aeroporturi din România. Se acționează prin peste 3500 de adrese
După portalul ActiveNews, în noaptea de 1 spre 2 mai a fost atacat electronic de către hackerii Rusiei și site-ul Televiziunii Române, TVR.ro, care la ora publicării acestor rânduri era încă inaccesibil. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
2 mai: Sfântul Atanasie al III-lea al Constantinopolului, dascăl în Țara Românească, traducător al „Psaltirii”. Moaștele sale se află la Harkov, în Ucraina
Sfântul Atanasie al III-lea al Constantinopolului este pomenit în calendarul creștin-ortodox pe 2 mai. Personalitate proeminentă a vieții bisericești ortodoxe în secolul al XVII-lea, mitropolit al Tesalonicului și patriarh ecumenic în două rânduri, pentru scurte Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
❤️🎉Petrecerea continuă cu Serena 🎤Urmează trupa…
Primaria Municipiului Giurgiu ❤️🎉Petrecerea continuă cu Serena 🎤Urmează trupa Noapte Târziu, o formație care s-a remarcat prin parodiile interpretate, fiind apreciată și îndrăgită de foarte mulți adolescenți. Primaria Municipiului GiurgiuTrimite mesajCiteste pe larg
❤️🎉Petrecerea continuă cu Serena 🎤Urmează trupa…
Primaria Municipiului Giurgiu ❤️🎉Petrecerea continuă cu Serena 🎤Urmează trupa Noapte Târziu, o formație care s-a remarcat prin parodiile interpretate, fiind apreciată și îndrăgită de foarte mulți adolescenți. Primaria Municipiului GiurgiuTrimite mesajCiteste pe larg
„Părinți educați, copii fericiți”? Pro Vita București: „Strategia Națională de Educație Parentală”: REEDUCARE cu pumn de fier în mănușa de catifea
Strategia Națională de Educație Parentală (SNEP) intitulată „Părinți educați, copii fericiți” pusă în dezbatere publică de Ministerul Educației prevede că 8 din 10 părinți ar urma să participe la programe de educație parentală până în an Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
Strategia Anti-Națională de Anti-Educație Anti-Parentală. CUVÂNTUL CITITOAREI
Vă atrag atenția asupra unui subiect pe care, personal, nu l-am văzut să fie discutat în mass-media zilele acestea. (E drept, altele sunt prioritățile acum!) E vorba de recent-introdusa în consultare publică Strategie Națională de Educație Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
Fata lui Klaus Schwab, Nicole Schwab, se joacă și ea de-a Marea Resetare: anunța în 2020 că „vor urma șocuri” și că trebuie să trecem la „Tranziția Verde Globală”. VIDEO
Nicole Schwab, fiica lui Klaus Schwab, dar și director fondator al Forumului tinerilor lideri globali, co-fondator al Fundației EDGE Certified, co-președinte al departamentului Nature-Based Solutions și membră a Comitetului… Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg





