Ucraina trebuie să schimbe situația de pe front până în toamna anului 2022, în caz contrar, țările Occidentului vor începe să reducă din sprijinul lor acordat Kievului, scrie corespondentul cotidianului britanic The Telegraph, Ronald Oliphant, citând surse, informează Gazeta.ru. ”O victorie a Ucrainei în ofensivă poate fi interpretată drept confirmareCiteste pe larg

Președintele elvețian, Ignazio Cassis, s-a pronunțat împotriva punerii de sechestru pe activele financiare rusești în valoare de până la 500 de milioane de dolari, pe care se pronunță să fie confiscate pentru a finanța reconstrucția Ucrainei, relatează The Guardian, citat de Lenta.ru. În cadrul unei conferințe organizate la Geneva, alCiteste pe larg

Corneliu VLAD A izola Rusia este una dintre marile inepții geopolitice ale momentului internațional. Cea mai întinsă țară de pe glob, cam o șeptime din uscatul Terrei, se învecinează direct cu cel mai mare număr de state și pentru marea majoritate a acestor state vecine relațiile cu Rusia  este unaCiteste pe larg

Militarii ucraineni au vândut armatei ruse sisteme de artilerie autopropulsate ”Caesar”, de fabricație franceză, pentru 120.000 de dolari bucata, scrie Bulgarian Military, citând surse anonime franceze. Potrivit mass-media, prețul real al unui obuzier este de aproximativ 7 milioane de dolari. În plus, publicația citată susține că Interpolul a fost informatCiteste pe larg

Criza ucraineană a pus bazele unei noi ordini financiare, unde alte valute pot înlătura dolarul, scrie publicația canadiană Toronto Star, citată de RIA Novosti. Autorul articolului, Frank Giustra, consideră că, în această situație, Moscovei i-a fost rezervat un rol special. ”Rusia a tras asupra sistemului financiar al NATO, răspunzând cuCiteste pe larg

Ministrul bulgar al Finanțelor, Asen Vasilev, a anunțat că instituția pe care o conduce a blocat un transfer din partea Rusiei, ”care intră direct sub incidența sancțiunilor UE”, în valoare de 890.000 de dolari, relatează Kommersant. ”Este un transfer care intră direct sub incidența sancțiunilor impuse de Comisia Europeană. Transferul acestorCiteste pe larg

Au apărut fotografii cu ceea ce ar putea fi gama aproximativă de modele pentru autoturismele produse la uzinele Moskvici în etapa de asamblare, relatează Rossiiskaia gazeta. Judecând după imagini, pentru început sunt planificate cinci mașini – patru crossovere și o mașină electrică. Automobilele sunt foarte asemănătoare cu modelele mărcii chinezeCiteste pe larg

Motto: “Marele avantaj al binelui este că oricând poate trece în rău” (Mircea Eliade) 525 de mii de români, printre care Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor, și cu voia Dumneavostră, subsemnatul, sunt născuți în 1967, Anul Întâi al Decretului 770 care a intrat în vigoare la sfârșitul anului 1966.Citeste pe larg

Părintele Bogdan Florin Vlaicu din Belgia cunoscut cititorilor ActiveNews și din articolul anterior despre BILANȚUL DRAMATIC al pandemiei și inoculării și din seria sa de emisiuni online ne oferă „Cursul 70 de vindecare sufletească la vremea crizei cu mască” Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Radu Bădică, unul dintre cei mai vechi pescari sportivi profesioniști de crap din România, a murit subit miercuri, 7 iulie, la doar 46 de ani. Potrivit apropiaților, acesta s-a simțit rău de dimineață și s-a stins din viață în cursul serii Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Un monument rural din Georgia, pe care unii creștini conservatori l-au criticat ca fiind satanic și pe care alții l-au numit un „Stonehenge al Americii”, a fost bombardat miercuri înainte de răsăritul soarelui, într-un atac care a transformat unul dintre cele patru panouri de granit în dărâmături Read More Sursa:Citeste pe larg