Când s-a aflat că Hillary Clinton, candidatul Partidului Democrat la președinție, și-a trimis, de pe computerul securizat de la biroul ei de Secretar de Stat, pe calculatorul de acasă, 100 de documente ultrasecrete și peste 2000 de documente secrete, Departamentul de Stat n-a înființat o comisie de anchetă, și niciCiteste pe larg

Inițiativa Statelor Unite de a declara Rusia stat-sponsor al terorismului va deveni un punct fără întoarcere pentru relațiile dintre cele două țări, a declarat, într-un interviu acordat agenției TASS, directorul Departamentului pentru America de Nord din cadrul MAE rus, Aleksandr Darciev, relatează cotidianul economic Vedomosti. Reprezentantul diplomației ruse a răspunsCiteste pe larg

Poziția pe care Secretarul General al ONU, Antonio Guterres, a adoptat-o în legătură cu situația de la Centrala nucleară de la Zaporojie continuă să ridice o serie de întrebări, se arată într-o declarație a reprezentantei oficiale a MAE rus, Maria Zaharova, scrie publicația Izvestia. Diplomatul a subliniat că din parteaCiteste pe larg