Am participat, în Comisia pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European, la schimbul de opinii cu ministrul afacerilor rurale din Suedia, Peter Kullgren, privind prioritățile Președinției suedeze a Consiliului UE în domeniul agriculturii. Președinția suedeză va monitoriza piața și siguranța aprovizionării cu alimente, dar și implementarea Planurilor naționale strategice…

The post Europarlamentarul Dan Motreanu: Am participat la schimbul de opinii cu ministrul afacerilor rurale din Suedia, Peter Kullgren, privind prioritățile Președinției suedeze a Consiliului UE în domeniul agriculturii appeared first on Informatia de Giurgiu.

Citeste pe larg

Imediat după primirea apelului ce anunța incendiul din Moșteni, comuna Ulmi,  la fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o cisternă, o ambulanță SAJ și câteva echipaje ale Poliției. Vecinii le-au explicat pompierilor că exista riscul ca bărbatul care locuiește în casa respectivă […]

Citeste pe larg

Un localnic din Bucșani (jud. Giurgiu), în vârstă de 36 de ani, a fost împuşcat la o partidă de vânătoare, la care participa alături de alte două persoane. Evenimentul s-a  petrecut  la sfârșitul săptămânii trecute, mai exact pe data de 29 ianuarie, când, puțin după ora 16.00, Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu a fost sesizat […]

Citeste pe larg

Poliţiştii giurgiuveni au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă după ce un bărbat a fost găsit decedat, luni seară, într-un apartament din cartierul Tineretului. Pe surse se pare că este vorba despre un bărbat, de 61 de ani, vecinii fiind cei care au solicitat sprijinul autorităţilor, după ce nu l-au mai văzut de câteva zile. […]

Citeste pe larg

După ce a reușit implementarea unei platforme digitale în care se poate transmite indexul și se pot plăti facturile pentru consumul de apă, societatea Apa Service mai face un pas spre modernizare: contorizarea inteligentă a apei, care  permite determinarea în timp real a consumului de apă și oferă posibilitatea de a citi consumul atât la nivel local, …

Citeste pe larg

Întruniți în ședință, consilierii județeni au aprobat, în unanimitate, proiectul de hotărâre privind încheierea unui contract de parteneriat pentru constituirea “Consorțiului pentru învățământ dual integrat – Centru de expertiză în Regiunea Sud Muntenia”, prin care se dorește asigurarea formării profesionale de calitate a elevilor și studenților, în vederea obținerii unei…

The post CJ GIURGIU: “Consorțiu pentru învățământ dual integrat – Centru de expertiză în Regiunea Sud Muntenia” în scopul formării profesionale de calitate a elevilor și studenților appeared first on Informatia de Giurgiu.

Citeste pe larg

Administraţia locală din comuna Adunaţii Copăceni continuă derularea proiectelor pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii locuitorilor. Marţi, 31 ianuarie, Daniel Cezar Rusu, primarul comunei Adunaţii Copăceni, a semnat la sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației doua contracte de finanţare pentru noi proiecte pentru dezvoltarea localităţii. Mai multe amănunte despre aceste proiecte au fost prezentate de către […]

Citeste pe larg

În tot acest timp, PSD și PNL continuă să alimenteze inflația. Cu cât prețurile sunt mai mari cu atât banii încasați de PSD și PNL din taxe sunt mai mulți. Mai mulți bani pentru privilegiile lor. Pentru pensii speciale și sinecurile de partid. USR va propune măsuri pentru reducerea taxelor pe muncă, astfel încât salariile […]

Citeste pe larg

Guvernul a aprobat un proiect de lege prin care se asigură o finanțare în valoare de 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale.  Este vorba de 26 de unităţi spitaliceşti din judeţele Giurgiu, Bacău, Bihor, Braşov, Călăraşi, Constanţa, Covasna, Dolj, Harghita, Neamţ, Olt, Prahova, Teleorman şi municipiul…

The post Europarlamentarul Dan Motreanu: 210 milioane de euro pentru reabilitarea şi modernizarea unor spitale. Judeţul Giurgiu se află pe listă appeared first on Informatia de Giurgiu.

Citeste pe larg

 3. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu (E331/2022, L4/2023)

– stadiul procedurii legislative parlamentare: comisii Senat

– propunere de finalizare a procedurii legislative: februarie

– propus de: MMSS

12. Proiect de Lege privind organizarea şi funcţionarea Poliției Militare (E309/2022)

– stadiul procedurii legislative parlamentare: urmează să fie înregistrat la CD

pentru dezbatere

– propunere de finalizare a procedurii legislative: iunie

– propus de: MAN

21. Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr.127/2019 privind sistemul public de pensii, cu modificările și completările ulterioare

– termen de prezentare în şedinţa Guvernului: martie

– propunere de finalizare a procedurii legislative: mai

– propus de: MMSS

27. Proiect de Lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

– termen de prezentare în şedinţa Guvernului: mai

– propunere de finalizare a procedurii legislative: iunie

– propus de: MMSS

11. Proiect de Lege privind modificarea și completarea Legii nr.550/2004 privind organizarea și funcționarea Jandarmeriei Române 

Iniţiatori:  MAI 

Termen: Decembrie 2023 

Prin proiectul de act normativ se propun, în principal, următoarele: – corelarea cu legislația existentă la nivel european în materia accesării, interogării, consultării bazelor de date referitoare la persoane sau bunuri căutate; – autorizarea Jandarmeriei Române, în mod explicit, de a fixa cu mijloacele foto-audio-video sau prin alte mijloace tehnice din dotare, momente operative cu privire la activitățile desfășurate în locuri publice, fără consimțământul persoanelor vizate, în cazul în care există motive verosimile că în aceste locuri publice ar putea fi comise infracțiuni sau alte fapte ilegale, ori tulburată ordinea și siguranța publică, dar și de a accesa, în mod direct și gratuit, sistemele de supraveghere a spațiilor publice ce sunt instalate în scopul prevenirii criminalității, pazei bunurilor și protecției persoanelor sau supravegherii traficului rutier și care aparțin organelor administrației publice centrale/locale sau al unor persoane juridice, cu excepția celor cu atribuții în domeniul apărării și 

1. Proiect de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare

Iniţiatori: MAN

PRIORITATE LEGISLATIVA – prima

sesiune 2023

Martie 2023

– formele în care cetățenii români își exercită dreptul și obligația de a apăra țara;

va fi elaborat Planul anual de recrutare – încorporare în vederea îndeplinirii serviciului militar obligatoriu în calitate de militar în termen, pentru toate instituțiile cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale;

– studenții din instituțiile civile de învățământ superior, școlarizați pentru nevoile instituțiilor cu atribuții în domeniul apărării și securității naționale, îndeplinesc serviciul militar activ;

– se introduce conceptul militar voluntar în termen în structurile aparținând Ministerului Apărării Naționale;

– pe timpul stării de urgență și a stării de asediu, forțele destinate apărării se completează cu resurse umane

conform organizării la război;

– se creează cadrul legal pentru recunoașterea executării serviciului militar de către cetățenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state;

– la încheierea activității, cetățenii români care au avut calitatea de polițist sau polițist de penitenciar, vor fi incluși în categoria de rezerviști, potrivit organizării la război a structurilor din cadrul Poliției Române

6. Proiect de Lege privind salarizarea personalului din Ministerul Apărării Naționale

Iniţiatori: MAN

Termen de prezentare în Guvern: August 2023

Armonizarea cadrului normativ privind salarizarea personalului, prin corelarea prevederilor statutare, care să asigure stabilitate și predictibilitate, retenția, motivarea și recompensarea personalului, precum și echitate în sistemul pensiilor militare.

Citeste pe larg

Și la Giurgiu, Direcția de Statistică a dat publicității o parte din rezultatele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL2021), iar datele nu sunt deloc încurajatoare. Astfel, rezultatele centralizate arată o populație rezidentă a județului Giurgiu de 262,1 mii persoane (262.066 persoane), în scădere cu 19,4 mii locuitori (19.356 persoane) față de recensământul …

Citeste pe larg

30 ianuarie 2013: Imagini dintr-o zi normală de lucru a muncitorilor de la Apa Service SA Giurgiu, la o canalizare menajeră din Municipiu…   Pe această cale, readucem aminte consumatorilor casnici că evacuarea în canalizarea menajeră a oricărui fel de reziduuri grase (grăsimi sau uleiuri alimentare sau nealimentare) precum şi a deşeurilor nedizolvabile, îndeosebi şerveţele […]

Citeste pe larg