16 august 2023

 
Pentru a decide intangibilitatea pensiilor de serviciu, in special a celor pentru magistrati si personalul auxiliar din instante, in multe privinte si pentru celelalte pensii de serviciu, Marian Enache a propus, in calitate de magistrat-raportor, iar intreaga Curte a aprobat, reinterpretarea principiului neretroactivitatii legii civile in legatura cu recalcularea pensiilor de serviciu, jurisprudenta statuata inca din anul 2010, prin celebra Decizie nr. 871/2010 care a declarat constitutionala desfiintarea, nu doar recalcularea pensiilor de serviciu, cu exceptia celor pentru magistrati.

Prin Decizia nr. 467/2023, CCR a incalcat art. 147, alin.(4)  din Constitutie si art. 11 alin.(3) din Legea nr. 47/1992.

Art. 47 din Constitutie

4) Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. 

Art. 11 din Legea nr.47/1992

(3) Deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile şi
hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au
putere numai pentru viitor.

De asemenea, CCR Enache se dezice prin Decizia nr. 467/2023 de Comunicatul CCR din 06 mai 2020 in care, pentru a respinge interpretarile media cu privire la o Decizie CJUE, sub semnatura lui Dorneanu se  consemneaza:

1. „Deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi nu sunt supuse procedurii revizuirii, bucurându-se de autoritate de lucru judecat.”

Comisia Europeana, insasi, recomanda in jaloanele 214 si 215 reforma legislativa a pensiilor de serviciu, tinand cont de jurisprudenta CCR. 

Pentru a proteja pensiile de serviciu in plata, nu si pe cele viitoare, CCR se dezice de propria jurisprudenta. Mai mult, in formularile de la capitolul 2.6. Criticile de neconstituționalitate privind încălcarea
art. 15 alin. (2) și art. 124 alin. (3) din Constituție, cu referire
la recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată, CCR extinde considerentele sale la toate pensiile de serviciu, desi ICCJ a formulat critici de neconstitutionalitate doar cu privire la recalcularea pensiilor magistratilor. Paragraful recapitulativ 152 al Capitolului 2.6 din Decizie confuzioneaza si mai mult constructia de pseudo-argumente pentru nerecalcularea pensiilor in plata, sustinand ca acestea ar fi valabile numai pentru pensiile din sistemul judiciar.

In securitatea juridica pe care o clameaza domnul Enache nu intra si prevederile constitutionale care statueaza ca deciziile CCR sunt definitive si general obligatorii ?

Cititorii sunt rugati.sa analizeze comparativ contradicțiile dintre considerentele juridice din capitolul 2.6 al Deciziei 467/2023 si cele din Decizia nr. 871/2010  cu privire la neretroactivitatea legii civile si constitutionalitatea recalculării pensiilor de serviciu numai in sistemul contributiv, operațiune echivalenta cu desfiintarea pensiilor de serviciu, mai puțin a celor pentru magistrati(Legea nr. 119/2010).

Decizia. nr.  871/2010

„I.1. Având în vedere că prima dintre criticile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-5 şi art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor se referă la încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea urmează să analizeze dacă aceste prevederi de lege afectează, după cum susţin autorii sesizării, drepturi câştigate, stabilite potrivit legislaţiei anterioare şi asupra cărora legiuitorul nu poate interveni cu o nouă reglementare. Prin urmare, pentru acest demers, este necesar să se stabilească, deopotrivă, în ce măsură dreptul la pensie reprezintă un drept câştigat şi în ce măsură legiuitorul poate afecta în prezent acest drept stabilit anterior.Pentru a răspunde acestor întrebări, Curtea începe prin a constata că pensiile de serviciu se bucură de un regim juridic diferit în raport cu pensiile acordate în sistemul public de pensii. Astfel, spre deosebire de acestea din urmă, pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială. Partea contributivă a pensiei de serviciu se suportă din bugetul asigurărilor sociale de stat, pe când partea care depăşeşte acest cuantum se suportă din bugetul de stat [a se vedea, spre exemplu, art. 85 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sau art. 180^1 din Legea nr. 19/2000]. Mai mult, în cazul pensiilor militare, întregul cuantum al pensiei speciale se plăteşte de la bugetul de stat (a se vedea Legea nr. 164/2001). De altfel, Decizia Curţii Constituţionale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, a statuat că pensia de serviciu constituie „o compensaţie parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale”, ceea ce demonstrează, fără drept de tăgadă, că, de fapt, acel supliment de care am făcut vorbire mai sus se constituie în acea compensaţie parţială menţionată de Curte, pentru că diferenţierea existentă între o pensie specială şi una strict contributivă, sub aspectul cuantumului, o face acel supliment.Acordarea acestui supliment, aşa cum se poate desprinde şi din decizia mai sus amintită, a urmărit instituirea unei regim special, compensatoriu pentru anumite categorii socioprofesionale supuse unui statut special. Această compensaţie, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia.În acest sens, trebuie observat că dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie se referă distinct la dreptul la pensie faţă de cel la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege, dar pe care Legea fundamentală nu le nominalizează.Prin urmare, în ceea ce priveşte aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcţie de politica socială şi fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum şi asupra cuantumului şi condiţiilor de acordare. Se poate spune că, faţă de acestea, Constituţia instituie mai degrabă o obligaţie de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres.Ca atare, având în vedere condiţionarea posibilităţii statului de a acorda pensiile speciale de elemente variabile, aşa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestaţii ale statului nu li se opune contribuţia asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum şi caracterul succesiv al acestor prestaţii, dobândirea dreptului la pensie specială nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Relevantă în acest sens este şi Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, în care s-a statuat că „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare”.Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita.Oricum, având în vedere că pensiile speciale nu reprezintă un privilegiu, ci au o justificare obiectivă şi raţională, Curtea consideră că acestea pot fi eliminate doar dacă există o raţiune, o cauză suficient de puternică spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, o atare cauză o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurărilor sociale de stat. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind arbitrară; de asemenea, Curtea urmează a observa că măsura nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cărora i se adresează pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puţin măsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.Prin Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, Curtea a arătat că „Legea nr. 19/2000, lege-cadru în reglementarea drepturilor de asigurări sociale în sistemul public, a aşezat pe principii şi reguli noi întreaga legislaţie a pensiilor. Printre modificările esenţiale se numără şi integrarea în sistemul public a mai multor sisteme distincte anterior şi eliminarea posibilităţii de acordare a drepturilor de pensie într-un sistem şi pentru perioadele asigurate în alte sisteme”, ceea ce demonstrează clar că legiuitorul este îndrituit să integreze sistemele de pensii speciale în sistemul general.Pentru aceste considerente, Curtea reţine că prevederile art. 1-5 şi art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu contravin dispoziţiilor constituţionale privind neretroactivitatea legii civile.I.2. În continuare, analizând criticile aceloraşi texte de lege în raport cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie şi cu prevederile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea constată că, în esenţă, aceste critici pornesc de la cele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Buchen contra Republicii Cehe – 2002, în care s-a arătat că noţiunea de „bun” înglobează orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, astfel că dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia unui bun proprietate privată.Pentru a răspunde acestor critici este necesară reiterarea considerentelor deja reţinute cu privire la natura specială a pensiei de serviciu, a celor două componente, contributivă şi necontributivă, ale sale, precum şi a faptului că ultima componentă este supusă practic condiţiei ca statul să dispună de resursele financiare pentru a putea acorda şi alte drepturi de asigurări sociale faţă de cele pe care Constituţia le nominalizează în mod expres. În aceste condiţii, partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de „bun”, ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.Pentru cele reţinute mai sus, Curtea constată că prevederile art. 1-5 şi art. 12 din Legea privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu încalcă dispoziţiile constituţionale şi internaţionale referitoare la dreptul de proprietate.I.3. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a textelor de lege supuse controlului instanţei de contencios constituţional cu dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, Curtea constată că autorii sesizării consideră că eliminarea pensiilor speciale aduce atingere „principiului protecţiei aşteptărilor legitime a cetăţenilor cu privire la un anumit nivel al protecţiei şi securităţii”. Acest principiu nu este însă consacrat constituţional, iar drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentară) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, şi anume optica legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în această direcţie.Ca atare, Curtea constată că nu au fost încălcate dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie.I.4. În sfârşit, analizând conformitatea prevederilor art. 1-5 şi art. 12 din legea criticată cu dispoziţiile art. 53 din Constituţie raportate la dreptul la pensie şi dreptul la un nivel de trai decent, Curtea constată, prin prisma celor statuate mai sus, că aceste dispoziţii constituţionale sunt lipsite de relevanţă, întrucât dreptul la pensie vizează pensia obţinută în sistemul general de pensionare, neexistând un drept constituţional la pensie specială, deci la suplimentul financiar acordat de stat.”

Proiectul de lege supus criticilor de neconstitutionalitate a respectat jurisprudenta Curtii Constitutionale potrivit careia legea noua nu schimba regimul juridic al pensiei in plata sub aspectul conditiilor de acordare a dreptului de pensie si nici nu afecteaza prestațiile acordate anterior. Prestatiile, efectele sau consecintele vechii legi, cu referire la marimea cuantumului, inceteaza la momentul intrarii in vigoare a noii legi si se acorda potrivit algoritmului de calcul din noua lege, interpretare insusita si de CSM in avizul sau acordat proiectului de lege. Pentru a decide altfel in legatura cu prestatiile anterioare derivate din dreptul de pensie, CCR Enache  a revizuit si considerentele motivationale din Decizia CCR nr. 56/2014. Vezi paragrafele 141-144 din Decizia nr 467/2023.

Dupa rationamentul personal al domnului Enache din paragraful 148 din Decizie, doar prestatiile de pensie neacordate din diverse motive de catre Casele de Pensii ar putea fi afectate  de noua lege.

Decizia nr. 467/2023 a CCR reprezinta o adevarata revizuire din oficiu a unor decizii anterioare. Ea  dinamiteaza forta juridica a deciziilor CCR si securitatea juridica.

Avand in vedere art. 14 din Legea nr. 47/1992 potrivit caruia „Art.14. – Procedura jurisdicţională prevăzută de prezenta
lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în
care ele sunt compatibile cu natura procedurii în faţa Curţii
Constituţionale. Compatibilitatea se hotărăşte exclusiv de
Curte.” sa nu ne miram daca   in viitor CCR se va confrunta cu cereri de revizuire a unor decizii CCR definitive si general obligatorii din partea justitiabililor interesati potrivit procedurii civile.

CCR si-a relativizat singura activitatea de control constitutional!

Solutia adoptata de CCR prin Decizia nr. 467/2023, in privinta recalcularii pensiilor de serviciu, este exact solutia din opinia separata a doamnei judecator Aspazia Cojocaru la Decizia nr. 871/2010, solutie respinsa atunci de plenul Curtii.