Leul s-a apreciat la redeschiderea pieței

Leul s-a apreciat la redeschiderea pieței

Publicarea de către INS a datelor referitoare la evoluția economiei românești, care indică o încetinire a acesteia, nu a afectat parcursul leului față de euro.

Conform INS, PIB a crescut în trimestrul al doilea cu 0,9%, comparativ cu trimestrul anterior, iar în primul semestru s-a majorat cu 1,7% comparativ cu perioada similară din 2022.

La redeschiderea pieței valutare, după minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, cursul monedei unice a scăzut de la 4,9422 la 4,9354 lei. Piața s-a deschis la 4,94 lei, după care a urmat o evoluție descendentă a cotațiilor. Înainte de publicarea cursului euro a atins un minim de 4,933 lei.

Piața monetară a fost stabilă iar dobânzile au stagnat la valorile stabilite la începutul acestei săptămâni.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 6,40%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 6,49% iar cel la 12 luni la 6,65%.

Creșterea în iulie cu 0,7% a vânzărilor cu amănuntul din Statele Unite, semn că recesiunea ocolește economia de peste Ocean, a avut darul de a aprecia moneda americană.

Euro s-a depreciat marți până la 1,0897 dolari și se tranzacționa miercuri în culoarul 1,0899 – 1,0934 dolari, astfel că media monedei americane a urcat de la 4,5134 la 4,5190 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut marginal la 5,1429 lei iar cel al lirei sterline a urcat la 5,7630 lei, consecință a menținerii în iulie la 6,9% a inflației din Regatul Unite, ceea ce ar putea determina noi majorări ale dobânzii de politică monetară din partea Băncii Angliei.

Uncia se tranzacționa între 1.902 și 1.908 dolari, după ce a scăzut marți până la 1.896 dolari, astfel că prețul gramului de aur a scăzut la 276,9267 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat marginal la 386,13 forinți/euro, după ce a pierdut marți circa 1,4%, în condițiile în care economia Ungariei dă semne timide de ieșire din recesiune. Cursul monedei poloneze s-a depreciat la 4,4621 lei.

Bitcoin stagnează de mai mult de o săptămână în apropierea pragului de 29.000 dolari, și fluctua miercuri în culoarul 29.058 – 29.225 dolari. Ether se tranzacționa între 1.818 și 1.830 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:003

Publicarea de către INS a datelor referitoare la evoluția economiei românești, care indică o încetinire a acesteia, nu a afectat parcursul leului față de euro. Conform INS, PIB a crescut în trimestrul al doilea cu 0,9%, comparativ cu trimestrul anterior, iar în primul semestru s-a majorat cu 1,7% comparativ cu perioada similară din 2022. La […]


Autorul articolului Obiectiv Gr.
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://obiectivgiurgiu.ro/leul-s-a-apreciat-la-redeschiderea-pietei/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://obiectivgiurgiu.ro/feed/
Titlu original ObiectivGiurgiu.Ro – cotidian de informație, opinie și atitudine civică
Data originala articol 16 august 2023 18:07

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.