După ce majoritatea formațiunilor politice din Giurgiu și-au anunțat, deja, candidații pentru alegerile locale, marți, liberalii s-au întrunit într-o ședință, pentru a decide numele celor ce vor candida la cele mai importante funcții din județ: președintele Consiliului Județean și primarul municipiului Giurgiu. Ședința s-a desfășurat la Mihăilești, iar cel careCiteste pe larg

Așa cum scriam în ediția noastră de luni, 18 martie, giurgiuveanul ce își îngropase în gunoaie domiciliul aflat pe bulevardul Mihai Viteazu, a fost găsit decedat în casă, după ce vecinii au semnalat la 112, în mai multe rânduri, dispariția sa.  Cadavrul lui B.H.  i-a fost găsit în timp ce o societate locală de salubrizare […]

Articolul Cadavrul giurgiuveanului, colecționar de gunoaie, găsit luni, într-o avansată stare de descompunere, naște comentarii… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanța guvernului care vrea să prelungească plafonarea adaosului comercial până la finalul anului 2024 a fost adoptat marți, 19 martie, de Camera Deputaților. Proiectul a fost adoptat în Plenul Camerei Deputaților cu 194 de voturi pentru, 44 împotrivă, 10 abțineri. Proiectul a fost adoptat de SenatCiteste pe larg

   Luni,  18 martie, 2024, în jurul orei 22:40, s-a prezentat, pentru a intra în țară, un cetățean bulgar, în vârstă de 43 ani, aflat la volanul unui autoturism Volkswagen (foto). În urma controlului efectuat asupra mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu împreună cu lucrători din cadrul CSO-STPF Giurgiu, au descoperit […]

Articolul Poliţiştii de frontieră giurgiuveni au descoperit, aproximativ 43.000 de țigarete, ascunse în portbagajul unui autoturism! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg