Creșterea economiei românești se datorează, în bună măsură, eforturilor făcute de BNR de a menține stabilitatea cursului euro/leu, care în ultimii zece ani a crescut cu numai 10%, de la 4,48 la 4,97 lei, în ciuda presiunilor de depreciere din ultimii ani. Cursul euro a „fluctuat” săptămâna trecută în culoarul 4,9763 – 4,9771 lei, în timp ce tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,974 – 4,977 lei. Nici minivacanța de Rusalii nu a fost însoțită de deprecieri pe piețele externe unde cotația era de 4,977 lei față de 4,9731 lei, în prima ședință din ianuarie. Analiștii BCR estimează pentru sfârșitul anului un curs euro/leu de „5,00 cu presiuni de depreciere a leului provenite dinspre deficitul de cont curent încă mare, deşi aflat în proces de ajustare”. În schimb, cei de la Libra Bank anticipează o valoare de 5,01 lei iar prognoza de primăvară a CNSP estimează pentru 2024 o medie anuală de 5 lei, respectiv una de 5,06 lei în 2025. De la începutul acestui an, indicii ROBOR au avut o tendință ușor descendentă și s-au apropiat de pragul de 6%, identic cu cel al dobânzii facilității de depozit a BNR. Evoluția poate fi pusă pe seama faptului că majoritatea dealerilor așteaptă din partea BNR o reducere a dobânzii de politică monetară, de un sfert de punct procentual, la 6,75%. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a încheiat săptămâna la 6,02%, față de 6,1% în ședința de miercuri. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,04% iar cel la 12 luni la 6,05%, valori stabilite la începutul săptămânii, comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022. Euro s-a consolidat în jurul pragului de 1,07 dolari, iar tranzacțiile de lunea aceasta se realizau în culoarul 1,0684 – 1,0729 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a fluctuat săptămâna trecută între 4,6356 și 4,6535 lei, medie stabilită vineri. Dolarul va avea o evoluție apreciativă până la sfârșitul anului, cred o bună parte dintre analiști, beneficiind de reziliența economiei americane la dobânzile ridicate practicate de Rezerva Federală. În schimb, zona euro a evitat recesiunea în ultimul moment, motiv pentru BCE de a reduce rata de referință cu un sfert de punct procentual, la 4,25%, pentru prima dată în ultimii cinci ani. Dovadă a slăbiciunilor arătate de Germania, motorul economic al Uniunii Europene, este creșterea minoră din această a indicatorului sentiment economic măsurat de Institutul ZEW, în timp indicele climatului de afaceri al institutului Ifo a scăzut iar indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, calculat de S&P Global, a scăzut în iunie 50,8 puncte, de la 52,2 puncte în mai. Decizia Băncii Angliei de a menține rata de referință la 5,25%, maxim al ultimilor 16 ani, nu a impulsionat evoluție lirei sterline, înainte cu două săptămâni de alegerile anticipate care se vor desfășura în Marea Britanie, iar media a scăzut vineri de la 5,8945 la 5,8883 lei. În schimb, Banca Națională a Elveției de a reduce dobânda de politică monetară cu 25 puncte de bază, la 1,25%, a temperat aprecierea francului față de euro, iar media a fost stabilită vineri la 5,2157 lei. Gramul de aur a încheiat săptămâna cu un preț de 353,6146 lei, mai mult cu circa 8 lei față de începutul ei. Creșterea s-a datorat aprecierii monedei americane și a unciei la 2.369,80 dolari, cotația coborând apoi până la 2.314,20 dolari. Luni dimineață, uncia fluctua între 2.315,70 și 2.333,70 dolari/uncie. Vânzările mari de bitcoin au coborât lunea aceasta cotațiile monedei digitale la 60.876 – 63.326 dolari. Evoluția a afectat și ethereum care a coborât la 3.270 – 3.431 dolari. Analiza cuprinde perioada 17 – 24 iunie

Citeste pe larg

În Duminica Mare a Rusaliilor, Marian Negru, primarul comunei Letca Nouă, a invitat toţi locuitorii din comună la o petrecere  pentru a sărbători aşa cum se cuvine această zi. Organizată pe terenul de fotbal din satul Letca Nouă, petrecerea a fost una pe cinste, cu muzică, joc şi multă voie bună. Iar locuitorii din Letca […]

Citeste pe larg

Comuna Schitu a îmbrăcat duminică, 23 iunie, straie de sărbătoare, primarul Ionel Paşol şi Consiliul Local Schitu oferindu-le localnicilor o zi plină de distracţie, muzică şi voie bună. Sărbătoarea a fost una dublă, având loc festivitățile de ziua comunei, dar și de Duminică Mare a Rusaliilor. Pe scena amenajată lângă cochetul parc din satul Vlașin […]

Citeste pe larg

INFRACȚIUNI RUTIERE CONSTATATE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE Autorul articolului Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://gr.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/infractiuni-rutiere-constatate-in-ultimele-24-de-ore1719213993 Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://gr.politiaromana.ro/ro/rss Titlu original RSS – https://gr.politiaromana.ro/ Data originala articol 24 June 2024 13:22Citeste pe larg

Iata ca sunt si pensionari militari fericiti ca Nicolee Ciuca blocheaza de 10 ani orice reforma in domeniul pensiilor militare, reforma  menita sa inlature discriminarile girate de dansul(moldoveeneste)  pe perioada cat a fost sef SMA, ministru al Apararii, premier si presedinte al Senatului. Asta ne-ar mai trebui, sa ajunga si presedinte al Romaniei! Surprinzator, dar, dupa varsta, nu toti par a avea si pensii militare ciucane.

Nicolae Ionel Ciucă 

O mare bucurie să îi întâlnesc astăzi pe membrii asociațiilor de militari în rezervă și în retragere din Dolj, aflați în vizită la Palatul Parlamentului. Mi-am revăzut, cu drag, foști colegi pe care i-am avut alături mulți ani și de care mă leagă amintiri plăcute din perioada începuturilor mele ca militar.
Am vorbit despre condițiile pe care le au rezerviștii după greaua decizie de a ieși din viața militară activă. Ei au fost, decenii întregi, în slujba țării și își respectă jurământul dat chiar și după trecerea în rezervă. Pentru că știu că datoria lor este serviciul pentru România și români. Mă bucură și mă onorează aprecierea și susținerea camarazilor mei în toate misiunile politice actuale și viitoare.

Citeste pe larg