Tragedie, în această seară, pe DN6, între localitațile Valea Plopilor și Stâlpu. Trei bărbați și-au pierdut viața în urma unui grav accident rutier. Alte cinci persoane au ajuns la spital. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. La fața locului s-au deplasat, în cel mai scurt timp,Citeste pe larg

Leul a evitat marți deprecierea pe care au cunoscut-o moneda unică și valutele de la marginea zonei. Evoluția s-a datorat majorării plasamentelor în dolar, înainte de turul al doilea a alegerilor parlamentare anticipate din Franța și de perspectiva revenirii lui Donald Trump la Casa Albă,  după prestație modestă a președintelui Biden la dezbaterea pe care au avut-o săptămâna trecută    . Cursul euro a stagnat la 4,9770 lei, valoare stabilită la începutul săptămânii, în timp ce culoarul de tranzacționare s-a înghesuit în culoarul 4,976 – 4,977 lei. Cu trei zile înainte de ședința de politică monetară a BNR, indicele ROBOR la 12 luni a coborât de la 6,05 la 6,04%, valoare identică cu cea a indicelui la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare. Indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a consolidat la 6,01%. Piețele internaționale ar putea deveni mai volatile în perioada următoare, așa cum o arată cea mai recentă depreciere a monedei japoneze care a atins un minim al ultimilor 38 de ani de 161,27 yeni/dolar, în ciuda intervențiilor din aprilie – mai a autorităților de la Tokyo, care ar putea fi reluate în următoarele săptămâni. Euro s-a depreciat marți la 1,0709 – 1,0741 dolari, pe fondul marcărilor rapide de profit, după creșterea de la începutul lunii până la 1,0776 dolari. În piața locală, cursul monedei americane a urcat de la 4,6263 la 4,6462 lei, aproape de media de la sfârșitul lui iunie. Reducerea dobânzii de referință de către Banca Națională a Elveției cu un sfert de punct procentual la 1,25% pune presiune pe francul elvețian, care a revenit la 0,97 unități/euro, iar media de marți a fost stabilită la 5,1386 lei. Cursul lirei sterline a crescut marginal la 5,8694 lei. Prețul gramului de aur a crescut la 347,3493 lei, influențat de aprecierea monedei americane în timp ce metalul galben a coborât la 2.318 – 2.334,80 dolari/uncie. În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 395,68 forinți/euro iar a celei poloneze cu peste 0,7% la 4,3286 zloți/euro. Bitcoin fluctua între 62.359 și 63.211 dolari, valori apropiate de cele de luni. Ethereum se tranzacționa în culoarul 3.428 – 3.460 dolari. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Citeste pe larg

Am observat că în ultima vreme pagina facebook “Apa Service Giurgiu – Oficial” este asaltată de multe comentarii, o parte dintre acestea având caracterul unor sugestii, sesizări sau reclamații. Trebuie să precizăm că această interfață de pe facebook este un mijloc de informare și nu și-a propus să fie un mijloc de comunicare directă, întrucât […]

The post CUM PUTEȚI COMUNICA în regim de URGENȚĂ cu APA SERVICE: DA- PRIN DISPECERAT / NU- prin rețelele de socializare appeared first on apagiurgiu.ro.

Citeste pe larg

Un elev a fost eliminat luni,  la prima probă a examenului de bacalaureat, pentru că ar fi intrat  în sala de examen cu un dispozitiv interzis, candidatul fiind prins cu căști la urechi. Marți, 2 iulie, la a doua probă de examen, un alt elev tot din Mihăilești, a fost surprins de cei care supravegheau […]

Articolul Doi elevi din orașul Mihăilești  au fost eliminați în timpul examenului de Bacalaureat, fiind prinși cu căști în urechi, dispozitiv interzis…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

La finalul acestei săptămâni se va desfășura ședința de politică monetară a BNR. Piața așteaptă o primă reducere a ratei de referință, începând cu ianuarie 2023, de la 7 la 6,75%, și pe cea a facilității de depozit, care a devenit de la începutul anului principala dobândă, urmare a lichidității excedentare, de la 6 la 5,75%. Până vineri, nu sunt de așteptat schimbări în valoarea indicilor ROBOR. La începutul acestei săptămâni, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 6,1%. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 6,04% iar cel la 12 luni la 6,05%, valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022. Prima zi din iulie a adus o scădere a indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) de la 5,9% în trimestrul al doilea, la 5,86% în perioada 1 iulie – 31 septembrie. Finanțele și-au propus să se împrumute luna aceasta cu 6 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 585 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive. Statul s-a împrumutat lunea aceasta cu aproape o treime din suma planificată. Trezoreria a atras 1,387 miliarde lei cu scadența iunie 2025, la un randament mediu anual de 6,01%, iar valoarea programată a emisiunii a fost de 800 milioane lei. Finanțele s-au mai împrumutat cu 943,2 milioane lei cu scadența octombrie 2033, la un randament mediu de 6,87%/an, în timp ce valoarea programată a fost de 300 milioane lei. La sfârșitul primului trimestru, fondurile străine dețineau 25% din titlurile de stat, fondurile de pensii private aveau o expunere de 23,9%, iar băncile una de 40,6%. Leul a avut o evoluție apreciativă, în ton cu cea a monedei unice și a valutelor de la marginea zonei euro. Piețele așteaptă runda a doua a alegerilor parlamentare anticipate din Franța, care ar putea atenua câștigurile din primul tur obținute de extrema dreaptă și cea stângă. Cursul euro a scăzut marginal de la 4,9771 la 4,9770 lei, în timp ce tranzacțiile s-au limitat la culoarul 4,9765 – 4,9775 lei. Presiunea pe leu se va menține în condițiile în care deficitul bugetului de stat a crescut în primele cinci cu 3,4% din PIB, comparativ cu perioada similară din 2023. Euro fluctua între 1,0732 și 1,0776 dolari, pe fondul incertitudinilor legate de alegerile din Franța, astfel că media monedei americane a scăzut de la 4,6489 la 4,6263 lei. Cursul francului elvețian a coborât la 5,1349 lei iar cea a lirei sterline la 5,8622 lei. Prețul gramului de aur a scăzut la 346,1836 lei. Evoluția a fost determinată de depreciere monedei americane, care redus efectul creșterii metalului galben la 2.317,40 – 2.338,90 dolari/uncie. Bitcoin s-a menținut pe creștere și se tranzacționa între 62.515 și 63.726 dolari. Ethereum a urcat la 3.428 – 3.515 dolari. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Citeste pe larg