Costurile la care se împrumută Trezoreria Statului rămân unele ridicate, dobânzile acceptate depășind-o pe cea de politică monetară a BNR, care este de 6,5%/an, în condițiile în care inflația se menține la cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană iar tensiunile politice pun o mare presiune. Finanțele încearcă să atragă cât mai mulți lei din piața locală, în condițiile în care costurile împrumuturilor externe s-au scumpit, după rezultatele alegerilor parlamentare și anularea turului întâi al prezidențialelor. Trezoreria s-a împrumutat luni cu 1,044 miliarde lei, pentru scadența mai 2027, față de o valoare programată de 400 milioane lei, pentru care va plăti o dobândă anuală de 6,87%. Tot la începutul săptămânii, Finanțele au atras alte 885 milioane lei, față de o valoare programată de 400 milioane lei, pentru care a acceptat un randament mediu de 6,68%, până în ianuarie 2026. Piața valutară a rămas calmă și continuă să fie monitorizată cu atenție de BNR. Cursul euro a coborât de la 4,9717 la 4,9709 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 4,97 – 4,072 lei. Segmentul monetar al pieței locale a fost stabil iar indicii ROBOR nu au cunoscut modificări. Cel la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 5,91%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,97%, iar cel la 12 luni la 6,01%. Reducerea lichidității din piață ar putea impune BNR să efectueze operațiuni de acordare de lichiditate în situații de urgență, „care reprezintă un mecanism prin care banca centrală furnizează lichiditate unei instituţii de credit sau unui grup de instituţii de credit eligibile, care se confruntă cu probleme temporare de lichiditate, fără ca o astfel de operaţiune să fie parte componentă a politicii monetare”, cum se arată într-o informare de marțea aceasta. „Regulamentul intern privind cadrul general de acordare de lichiditate în situații de urgență” a fost aprobat în data de 30 septembrie 2024. Euro s-a depreciat la 1,0516 – 1,0568 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,6980 la 4,7216 lei. Lira sterlină a trecut de 1,22 euro iar cursul ei a atins un nou maxim istoric de 6,0224 lei. La rândul său, francul elvețian s-a apreciat la 5,3650 lei. Prețul gramului de aur a crescut de la 401,280 lei la 406,2521 lei, evoluție la care au contribuit aprecierea monedei americane și a metalului galben la 2.657,40 – 2.683,30 dolari/uncie. În regiune, cursul monedei maghiare s-a întărit la 410,58 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,2672 zloți/euro. Bitcoin a coborât marți până la 95.664 dolari iar ethereum la 3.662 dolari. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Citeste pe larg

În cadrul ședinței ordinare din luna decembrie 2024, Consiliul Local al Municipiului Giurgiu a aprobat o serie de modificări și completări la Regulamentul privind gospodărirea localității, pentru a îmbunătăți gestionarea domeniului public și protecția mediului urban. Hotărârea a fost luată în urma analizei referatului primarului municipiului, raportului Direcției Servicii Publice și Direcției Juridice, și avizelor […]

Articolul Proprietarii și chiriașii obligați să asigure curățenia trotuarelor și a spațiilor verzi. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În cadrul ședinței ordinare din luna decembrie 2024, Consiliul Local al Municipiului Giurgiu a aprobat o serie de modificări și completări la Regulamentul privind gospodărirea localității, pentru a îmbunătăți gestionarea domeniului public și protecția mediului urban. Hotărârea a fost luată în urma analizei referatului primarului municipiului, raportului Direcției Servicii Publice și Direcției Juridice, și avizelor […]

Articolul Proprietarii și chiriașii obligați să asigure curățenia trotuarelor și a spațiilor verzi. apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Noul Regulament aprobat de Consiliul Local Giurgiu vine cu noutăți în ceea ce privește gospodărirea Municipiului. Potrivit acestuia, giurgiuvenii sunt puși la treabă, altfel, sunt pasibili de amenzi. Practic, trebuie…

Citeste pe larg

Directorul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Dragoș Chivu, a anunțat inițiativele speciale pregătite pentru pacienți în perioada sărbătorilor de iarnă. În cadrul unei discuții recente, acesta a subliniat implicarea comunității și a organizațiilor non-guvernamentale în organizarea unor acțiuni menite să aducă un strop de bucurie celor internați. Mai multe ONG-uri și persoane fizice și-au exprimat […]

Articolul Meniuri speciale de sarbatori pentru pacientii din Spitalul Județean de Urgență Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Directorul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Dragoș Chivu, a oferit detalii despre activitățile curente și viitoare ale unității medicale într-o discuție recentă. Printre subiectele abordate s-au numărat organizarea sărbătorilor de iarnă pentru pacienți, stadiul examenului pentru postul de medic orelist, situația virozelor respiratorii și investițiile în infrastructură și aparatură medicală. Pentru a aduce puțină bucurie […]

Articolul Planuri de sărbători și investiții la Spitalul Județean de Urgență Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Astăzi, la ora 10:20, un accident rutier a avut loc pe bulevardul București, în municipiul Giurgiu, incident în urma căruia o femeie de 62 de ani a fost rănită. Conform primelor informații furnizate de autorități, un bărbat de 36 de ani, domiciliat în Giurgiu, aflat la volanul unui autoturism, a acroșat victima care traversa strada […]

Articolul Accident pe bulevardul București din Giurgiu: o femeie a fost rănită apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Giurgiu, desfășurată pe 12 noiembrie 2024, a fost adoptată Hotărârea Nr. 315 privind desemnarea reprezentanților municipiului în Adunările Generale ale Acționarilor societăților aflate sub autoritatea consiliului local. Conform documentului, noii reprezentanți desemnați sunt: 1. Administrația Zonei Libere Giurgiu S.A.: • Barbu Ionuț 2. Tracum S.A. […]

Articolul Consiliul Local al Municipiului Giurgiu a desemnat noii reprezentanți în societățile subordonate apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În perioada 27 noiembrie – 24 decembrie 2024, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) desfășoară controale tematice la nivel național pentru a asigura cetățenilor produse alimentare sigure. Aceste acțiuni sunt orientate spre prevenirea toxiinfecțiilor alimentare și combaterea răspândirii virusului Pestei Porcine Africane (PPA). Echipele de control verifică respectarea normelor sanitare veterinare și […]

Articolul ANSVSA intensifică controalele în perioada sărbătorilor de iarnă pentru siguranța alimentară apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Primăriile comunelor Băneasa și Mihai Bravu au lansat un proiect comun pentru racordarea localităților la rețeaua de gaze naturale, marcând un pas important în modernizarea infrastructurii locale. Gazele naturale vor fi furnizate prin intermediul conductei Societății Naționale de Transport Gaze Naturale (SNTGN) Transgaz Tuzla – Podișor, care traversează teritoriul comunei Băneasa, la doar 500 de […]

Articolul Comunele Băneasa și Mihai Bravu vor fi racordate la rețeaua de gaze naturale apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

La solicitarea reprezentanțior Centrului Comercial ”Aurora”, în vederea optimizării și accesului în mod facil al locuitorilor, Liber Trans, operatorul de transport în comun din municipiul Giurgiu modifică traseul nr.1, cu deviere pe b-dul Mihai Viteazu, Centrul Comercial ”Aurora”. Din analiză, rezultă faptul că timpii vor fi mai mari cu 5 minute, față de timpii traseului actual, ceea ce nu afectează substanțial mobilitatea populației.

Citeste pe larg

La data de 9 decembrie 2024, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, împreună cu cei de la Secția de Poliție Rurală nr. 1 Călugăreni, au desfășurat o acțiune amplă pentru identificarea și reținerea persoanelor urmărite în temeiul legii, în județul Giurgiu. Rezultatul acțiunii: În urma activităților specifice, doi bărbați condamnați au fost identificați și reținuți: Un […]

Articolul Doi condamnați capturați în urma unei acțiuni a poliției în județul Giurgiu apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg