In conditiile in care situatia internationala se deterioreaza si tara noastra este vizata de operatiuni ale razboiului hibrid, Guvernul a avizat astazi un proiect de lege care permite fortelor armate romane si aliate sa desfasoare operatiuni pe teritoriul Romaniei, chiar daca nu este instituita  starea de necesitate sau de asediu sau nu este declarata starea de razboi. In aceste operatiuni pe timp de pace, fortele participante pot folosi armamentul, minitiile si dispozitivele militare  din dotare. 

Citeste pe larg

Perioada de grație obținută de leu, după decizia de a anula primul tur al alegerilor prezidențiale, se pare că este pe terminate, în condițiile în care mediul politic a revenit la tergiversarea reformelor, solicitate de votul negativ dat de populație. Inflația nu dă semne de calmare, evoluție anticipată în cadrul ultimei ședințe de politică monetară a BNR. Conform datelor prezentate de INS, rata anuală a inflaţiei a crescut în noiembrie comparativ cu perioada similară din 2023 la 5,1%, față de octombrie când ea s-a situat la 4,7%. România rămâne astfel una dintre țările membre ale UE cu cea mai mare creștere a prețurilor. Piața valutară a răspuns prin creșterea cursului euro de la 4,9684 lei, minimul ultimelor șase luni, la 4,9708 lei, în ziua în care s-a anunțat intrarea României și Bulgariei în acordul Schengen începând cu 1 ianuarie. Tranzacțiile au ridicat cotațiile monedei unice de la 4,967 la 4,971 lei. Creșterea inflației din noiembrie nu a influențat valoarea indicilor ROBOR, în condițiile în care lichiditatea din piață s-a reglat. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 5,91%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,97%, iar cel la 12 luni la 6,01%. Luna aceasta, Finanțele și-au propus să atragă din piața locală 5,6 miliarde de lei, față de 6,495 miliarde de lei în noiembrie. Aproape jumătate din această sumă a fost împrumutată joi de Trezorerie. Ea a tras pentru scadența aprilie 2035 562 milioane lei la un randament mediu anual de 7,19%, față de o valoare programată de 600 milioane lei. Finanțele s-au împrumutat joia aceasta cu încă 1,72 miliarde lei printr-o emisiune scadentă în noiembrie 2025, pentru care va plăti o dobândă anuală de 6,49%. Piețele așteptau joia aceasta din partea BCE a patra reducere consecutivă a dobânzii de referinţă, fără a se anticipa care va fi dimensiunea unei astfel de măsuri, în contextul în care economia zonei euro încetineşte iar tensiunile politice din Franţa şi Germania creează îngrijorări. Euro fluctua între 1,0492 și 1,0531 dolari, valori apropiate de cele de miercuri, iar cursul monedei americane a scăzut marginal de la 4,7338 la 4,7332 lei. Decizia Băncii Naționale a Elveției de a reduce rata de referință de la 1 la 0,5%, cea mai scăzută valoare din noiembrie 2022 a depreciat francul față de euro iar cursul a scăzut de la 5,3533 la 5,3401 lei. În schimb, media lirei sterlină a atins un nou maxim istoric de 6,0336 lei Prețul gramului de aur a urcat la 412,7388 lei, la trei lei de maximul istoric atins în data de 22 noiembrie. Creșterea se datorează aprecierii metalului galben la 2.701,50 – 2.726,90 dolari/uncie. În regiune, media monedei maghiare s-a întărit marginal la 409,84 forinți/euro iar a celei poloneze s-a depreciat la 4,2818 zloți/euro. Bitcoin creștea la 100.224 – 101.909 dolari iar ethereum la 3.800 – 3.979 dolari. Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Citeste pe larg

Pompierii din cadrul Stației Mihăilești au intervenit  miercuri, 11 decembrie,  dimineață, în localitatea Letca Veche, comuna Letca Nouă, județul Giurgiu, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă. Ajunși la locul evenimentului cu două autospeciale de stingere, aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta violent la întreaga locuință. O persoană care se afla în […]

Articolul În comuna Letca Veche, o casă a ars, miercuri dimineață, din temelii! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Sâmbătă și Duminică,14 și 15 decembrie, în sala Sporturilor din Giurgiu, are loc Cupa Aquila, competiție de arte marțiale, ediția a 17-a, organizată de CS Aquila Giurgiu cu sprijul Federației Române de Arte Marțiale și Primăria Municipiului Giurgiu. La eveniment vor participa peste 200 de sportivi cei mai buni sportivi din mai multe orașe din […]

Articolul Sâmbătă și Duminică, la Giurgiu, are loc Cupa Aquila, competiție de arte marțiale ajunsă la a 17-a ediție. Participă peste 200 de sportivi din țară… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Directorul Spitalului Județean de Urgență Giurgiu, Dragoș Chivu, a oferit detalii despre activitățile curente și planurile de viitor ale unității medicale, în cadrul unei discuții recente. Subiectele abordate au inclus situația virozelor respiratorii și investițiile în infrastructură și aparatură medicală, evidențiind atât provocările, cât și progresele realizate. Deși virozele respiratorii rămân o preocupare, directorul a […]

Articolul Spitalul Județean de Urgență Giurgiu: Planuri de modernizare și gestionarea virozelor respiratorii apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Ministerul Sănătății a anunțat implementarea unor măsuri stricte în școli pentru a promova alimentația sănătoasă în rândul copiilor. Printre schimbările propuse se numără interzicerea comercializării anumitor produse nesănătoase și obligativitatea respectării unor liste de alimente recomandate și nerecomandate. Conform noilor reglementări, alimentele precum chipsurile, pizza congelată, cartofii prăjiți în ulei și cerealele cu ciocolată vor […]

Articolul Noi reguli privind hrana copiilor în școli: produsele nesănătoase, interzise apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg