Într-un an economic prevăzut cu multe provocări, 2025 aduce și vești bune pentru o categorie importantă de români. Fermierii care dețin terenuri scoase temporar din circuitul agricol pot beneficia de ajutoare financiare din partea statului, datorită unei modificări legislative adoptate recent. Aceasta reprezintă o oportunitate importantă pentru agricultori, care vor putea obține subvenții de la […]

Articolul Vești bune pentru fermierii români: Noi ajutoare financiare disponibile din ianuarie 2025 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce a avut loc, în această dimineață, pe DN6. Evenimentul s-a produs între localitațile Stâlpu și Valea Plopilor, fiind implicate două autovehicule. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Mihăilești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD, una SAJ și poliția. Persoanele rănite, o fetiță în vârstă de 10 ani și un bărbat de 55 de ani, au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.

Citeste pe larg

Sute de mii de români, în special din domeniul IT, sunt afectați de noile măsuri fiscale anunțate de autorități. După ce Guvernul Ciolacu a decis eliminarea facilităților fiscale promise anterior, angajații din IT vor primi salarii mai mici începând cu 2025. Măsura, care contravine promisiunilor de până acum privind menținerea acestor facilități până în 2028, […]

Articolul Măsuri fiscale dure lovesc angajații din IT: salarii mai mici și incertitudine pe piața muncii apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În această dimineață, un accident rutier grav a avut loc pe DN6, între localitățile Stâlpu și Valea Plopilor, implicând două autovehicule. În urma coliziunii, două persoane au fost rănite și au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgență. La fața locului au intervenit rapid echipele de salvatori, iar pompierii din cadrul Secției Mihăilești au ajuns […]

Articolul Accident rutier pe DN6: Două persoane rănite între localitățile Stâlpu și Valea Plopilor apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În noaptea de 6 ianuarie, două incidente rutiere au avut loc în județul Giurgiu, iar poliția a intervenit rapid în ambele cazuri. Primul incident s-a petrecut în comuna Hotarele, la ora 01:50, atunci când polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 7 Băneasa au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de […]

Articolul Două incidente rutiere în județul Giurgiu: conducători auto aflați în situații ilegale apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Liceul Tehnologic Ion Barbu continuă să ofere oportunități valoroase de învățare pentru elevii săi prin programul Erasmus+, iar în această lună, 14 tineri din diferite specializări se află într-o mobilitate educațională în Lisabona, Portugalia. Perioada 5-18 ianuarie 2025 marchează un stagiu de pregătire practică care va oferi elevilor o experiență educațională de neuitat. Tinerii selectați […]

Articolul Liceul Tehnologic Ion Barbu încheie un nou parteneriat Erasmus+ pentru mobilități educaționale în Portugalia apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Ieri dimineață, un autoturism a fost cuprins de flăcări în localitatea Bâcu, în timp ce proprietarul se pregătea să plece la drum. La un moment dat, bărbatul a observat fum ieșind de sub capotă și, într-un interval scurt, partea din față a mașinii a fost complet cuprinsă de foc. Din fericire, nu au fost victime, […]

Articolul Incendiu auto în localitatea Bâcu: Proprietarul a scăpat nevătămat apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

INFRACȚIUNI RUTIERE Autorul articolului Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://gr.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/infractiuni-rutiere1736319358 Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://gr.politiaromana.ro/ro/rss Titlu original RSS – https://gr.politiaromana.ro/ Data originala articol 8 ianuarie 2025 10:02Citeste pe larg

REȚINUT PENTRU SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE TÂLHĂRIE CALIFICATĂ Autorul articolului Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://gr.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/retinut-pentru-savarsirea-infractiunii-de-talharie-calificata1736319308 Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://gr.politiaromana.ro/ro/rss Titlu original RSS – https://gr.politiaromana.ro/ Data originala articol 8 ianuarie 2025 10:02Citeste pe larg

BĂRBAT OPRIT ÎN TRAFIC DE CĂTRE POLIȚIȘTII GIURGIUVENI Autorul articolului Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://gr.politiaromana.ro/ro/stiri-si-media/stiri/barbat-oprit-in-trafic-de-catre-politistii-giurgiuveni1736319255 Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://gr.politiaromana.ro/ro/rss Titlu original RSS – https://gr.politiaromana.ro/ Data originala articol 8 ianuarie 2025 10:02Citeste pe larg

 Trebuie sa recunosc ca nu de multe ori l-am audiat pe actualul ministru al Apararii, astfel ca aproape nu-i stiam glasul.

Impresia  lasata dupa interviul din aceasta seara la A3 este foarte buna. Nu stiu de ce nu iese mai des pe televiziuni pentru ca este un bun comunicator.

Prima idee care a atras atentia este ca la propunerea ministrului Predoiu de a se modifica legea pensiilor militare in forma actuala, care ar invita la pensionare inainte de vreme, la nivelul MApN se considera ca ar trebui intervenit la nivelul statutelor cadrelor militare si politienesti.

Lectia cu care a venit pentru pensiile militare este cea pregatita de directiile din subordonare, in sensul ca a subliniat doar actualizarea soldei de grad, nimic despre solda de functie, si,  ca si pana acum, in ultimii ani, a venit din nou cu graficul pensiilor medii, adica in medie este bine, desi intre pensiile mici si pensiile mari diferentele sunt astronomica. 

A evitat sa vorbeasca despre eliminarea indexarii in anul 2025 prin ordonanta trenuletul, dar a subliniat ca ministerul asteapta decizia CCR din 04 02 2025 in privinta Plx 540/2024 de actualizare a soldelor de grad si de functie, pentru a demara eliminarea inechitatilor. 

Deci sa nu mai auzim ca legea ar majora toate pensiile militare. 

Actualizarea inseamna, asa cum este scris cu rosu pe prima pagina a blogului,   ca fiecare pensionar va primi numai ceea ce ii lipseste din soldele de grad si de functie prezente ale personalului in activitate. 

Cand va aparea inregistrarea cu discursul ministrului despre pensiile militare o voi publica pe acest topic.

Citeste pe larg