Sunt mândru că avem în această funcţie un tânăr social-democrat care îşi va îndeplini toate sarcinile cu profesionalism, seriozitate şi respect faţă de toţi locuitorii judeţului Giurgiu. Viitorul aparţine tinerilor şi, tocmai de aceea, voi continua să promovez colegi care ne reprezintă cu cinste în orice funcţie şi la orice nivel! Felicitări, Dragoş Udvuleanu, şi […]

Citeste pe larg

 Cu o vastă experiență în sistemul de învățământ, în calitate de fost inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, domnul Ghimpețeanu a demonstrat, de-a lungul timpului, profesionalism, responsabilitate și o profundă implicare în dezvoltarea comunității noastre. A condus educația giurgiuveană cu viziune și echilibru, contribuind la formarea generațiilor viitoare și la consolidarea unui sistem educațional […]

Citeste pe larg

Dezbătută aprins în ședința de joi a Consiliul local, taxa de parcare pe domeniul public a fost, în final, aprobată, la limită. Față de proiectul propus inițial de Primărie, au apărut câteva modificări; astfel, cuantumul taxei aprobat de consilieri a fost stabilit la 125 de lei/an pentru autoturisme, iar data-limităCiteste pe larg

Vineri, 28 februarie 2025, la sediul Instituției Prefectului – județul Giurgiu a avut loc, în sistem videoconferință, ceremonia de învestire în funcția de prefect al județului Giurgiu a domnului Ion Ghimpețeanu și în funcția de subprefect al județului Giurgiu a domnului Dragoș Ionuț Udvuleanu. La depunerea jurămintelor au participat subsecretarulCiteste pe larg

Marți, 4 martie, Sala Mare, ora 16.00 ”CE DRAGĂ-MI EȘTI, MAMĂ!”- spectacol dedicat femeilor cu ocazia Zilei de 8 Martie  Palatul Copiilor Giurgiu Miercuri, 5 martie, sala Mare, ora 18.30 ”VISUL”- spectacol dedicat femeilor cu ocazia Zilei de 8 Martie cu Stephanie Radu Numită de italieni “maestra” în urma câștigării premiului pentru “măiestrie vocală tehnică” acordat chiar […]

Articolul Programul activităților desfășurate la sediul Teatrului Tudor Vianu, în săptămâna 3 – 9 MARTIE 2025 apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Astăzi am fost numit de către Guvernul României în funcția de subprefect al județului Giurgiu. Este o onoare și, mai presus de toate, o mare responsabilitate. Nu este vorba despre mine, ci despre oamenii acestui județ, despre fiecare giurgiuvean care își dorește un viitor mai bun aici, acasă. Despre tinerii care visează, despre părinții care […]

Citeste pe larg

Astăzi, am avut onoarea și responsabilitatea deosebită să fiu învestit în funcția de prefect al județului Giurgiu. Acest moment reprezintă pentru mine nu doar o etapă importantă în parcursul profesional, ci și un angajament ferm față de comunitatea noastră, față de valorile legalității, transparenței și bunei guvernări. Îmi asum această misiune cu determinare, având convingerea […]

Citeste pe larg

Ion Ghimpețeanu, noul prefect al județului Giurgiu, a depus vineri, 28 februarie, jurământul de învestirea în funcție, în cadrul unei ceremonii găzduite în sala de ședințe a prefecturii Giurgiu. Tot astazi, Dragoș Ionuț Udvuleanu a fost învestit în funcția de subprefect al județului Giurgiu. La depunerea jurămintelor au participat subsecretarul de stat din cadrul Ministerului […]

Citeste pe larg

Începând de astăzi, 28 februarie, noul preşedinte al Organizaţiei judeţene AUR Giurgiu este deputatul de Giurgiu Cosmin Corendea. Profesor de drept public internațional, cu o experienţă majoră în drept şi peste 20 de ani de asociere cu Organizaţia Naţiunilor Unite, prof. Corendea a iniţiat, dezvoltat şi implementat numeroase politici şi legi pe diferite teme, precum […]

Citeste pe larg

Hoții folosesc o metodă ingenioasă pentru a vă fura bunurile sau chiar mașina! Aceștia plasează o bancnotă (de obicei falsă) pe parbriz, sub ștergător, mai ales în parcările mall-urilor și ale supermarketurilor. Când șoferul pornește motorul și observă bancnota, coboară să o ia, moment în care hoții acționează rapid. Fie fură obiectele de valoare din […]

Articolul ‼ Atenție! O nouă metodă de furt în România ‼ apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

„Astăzi am fost numit de către Guvernul României în funcția de subprefect al județului Giurgiu. Este o onoare și, mai presus de toate, o mare responsabilitate. Nu este vorba despre mine, ci despre oamenii acestui județ, despre fiecare giurgiuvean care își dorește un viitor mai bun aici, acasă. Despre tinerii care visează, despre părinții care […]

Articolul Subprefect, Dragoș UDVULEANU: ”Giurgiu merită mai mult. Merită dezvoltare, locuri de muncă, școli mai bune, spitale moderne. Merită ca fiecare om care trăiește aici să simtă că este respectat și sprijinit!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg