Numărul militarilor SUA din România ar putea fi suplimentat. Ce a transmis CNN azi, 26 ianuarie. Statele Unite şi câţiva aliaţi din NATO discută despre o desfăşurare a aproximativ câte 1.000 de militari în trei state membre NATO din Europa de Est, respectiv în România, Bulgaria şi Ungaria, înaintea unei eventuale invazii a Ucrainei de către Rusia.
SUA și NATO vor mai mulți soldați americani în România, Bulgaria și Ungaria. Cu cât se va suplimenta numărul
Statele Unite şi NATO iau în calcul trimiterea a aproximativ câte 1.000 de militari în trei state membre NATO din Europa de Est. Statele unde ar urma să ajungă militarii sunt România, Bulgaria şi Ungaria.
SUA și NATO vor să facă asta înaintea unei eventuale invazii a Ucrainei de către Rusia, în semn de susţinere împotriva unei Moscove tot mai agresive, au anunțat la CNN trei oficiali americani, care sunt în temă cu aceste discuţii.
In Romania, Bulgaria si Ungaria ar putea fi trimisi cate 1000 de soldati americani, in contextul tensiunilor din Ucraina
30 de state membre NATO vor suplimentarea trupelor
Astfel în cele trei țări anunțate este vorba despre desfăşurarea a aproximativ 1.000 de militari în fiecare dintre aceste state, la fel ca în cazul grupurilor avansate de luptă staţionate în prezent de către Statele Unite în ţările baltice şi în Polonia, mai anunță CNN.
Statele Unite şi regatul Unit se situează printre ţările care iau în calcul să desfăşoare trupe suplimentare, înaintea unei eventuale invazii ruse a Ucrainei, dar toate cele 30 de state membre NATO vor acest lucru, după cum spune un diplomat european citat de CNN.
Germania nu crede în amenințările Rusiei
Nu toate statele membre ale NATO sunt pe aceeaşi lungime de undă în privinţa gravităţii ameninţărilor care vin dinspre Rusia. Spre exemplu, Germania nu a vrut să vândă armament Ucrainei.
În schimb, Statele Unite negociază să trimită forţe suplimentare, pe bază bilaterală sau în baza unei ”coaliţii voluntare”, după cum anunță unul dintre oficialii citaţi de CNN.
Militarii americani vor opera și în cadrul unor structuri NATO deja existente
Obiectvul militar al americanilor este ”realizarea capacităţii” cerute de către aliaţii NATO din zonă, spunea săptămâna trecută un alt oficial din domeniul apărării SUA.
Forţele SUA pot opera, aşa cum o fac deja, în mod unilateral în Europa, însă ar putea opera şi în cadrul unor structuri NATO deja existente.
SUA nu ar vrea să provoace Rusia
O desfăşurare a unor trupe SUA mai aproape de Rusia, înaintea unei eventuale invazii a Ucranei, are ca scop o modificare a poziţiei administraţiei americane, care a fost îngrijorată anterior de riscul de a provoca şi mai mult Rusia astfel.
De asemenea, John Kirby, purtător de cuvânt al Pentagonului, anunţa luni că SUA au plasat 8.500 de militari americani în alertă, în cazul în care este mobilizată Forţa de Reacţie Rapidă a NATO și sunt necesare forţe americane rapid.
Reflectorul de Sud