Acum , pe cine mai dăm Vina??! (Galerie FOTO)
În ciuda nenumăratelor noastre demersuri, dublate de către imaginile trimise de către cetățeni, de-a lungul întregului an 2023, Municipiul Giurgiu continuă să fie violat de nesimțirea și lipsa de educație a unor mitocani.
Recent Primăria Giurgiu a publicat o serie de instantanee surprinse pe diferite străzi ale orașului, pe care niște nesimțiți au aruncat gunoiul deși în multe dintre cazuri mizeria a fost abandonată la câțiva pași de platformele special amenajate pentru depozitarea deșeurilor menajere.
Și anul acesta vom continua, la rândul nostru, împreună cu operatorul de salubritate local, United Waste Solutions SRL, (fostul ROSAL), campania de conștientizare a cetățenilor privind aruncarea necontrolată a deșeurilor pe domeniul public, vandalizarea mobilierului stradal, deteriorarea corpurilor de iluminat stradale sau de cartier, depozitarea resturilor rezultate din amenajări ale locuinței, în locuri necorespunzătoare etc.
Așteptăm fotografii surprinse de giurgiuvenii cărora le pasă cu acei indivizi iresponsabili care pătează fața orașului, alăturându-ne solicitării polițiștilor locali care îi îndeamnă pe cei ce sunt martorii unor fapte de acest gen, să apeleze la numărul de telefon: 0729 007 056.
Imaginile de mai sus sunt chiar din Centrul Municipiului, în spatele unor clădiri importante ale orașului…!
În consecință, la toate cele de mai sus, celor ce dau vina tot timpul pe administrația locală, pentru modul cum arată orașul, făcând comentarii tendențioase la adresa Primăriei și a societăților subordonate acesteia, acuzându-l de multe ori chiar și pe pe primar, am avea de adresat o întrebare generică: Acum, pe cine mai dăm Vina??!
sursa foto : Primăria Giurgiu
Articolul Acum , pe cine mai dăm Vina??! (Galerie FOTO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
În ciuda nenumăratelor noastre demersuri, dublate de către imaginile trimise de către cetățeni, de-a lungul întregului an 2023, Municipiul Giurgiu continuă să fie violat de nesimțirea și lipsa de educație a unor mitocani. Recent Primăria Giurgiu a publicat o serie de instantanee surprinse pe diferite străzi ale orașului, pe care niște nesimțiți au aruncat gunoiul […]
Articolul Acum , pe cine mai dăm Vina??! (Galerie FOTO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/acum-pe-cine-mai-dam-vina-galerie-foto/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 15 ianuarie 2024 19:13