Alegeri electorale 2024: AUR Giurgiu așteaptă demisia lui Bogdan Bratu! Liderul PUSL, Liliana Ciobanu, este nemulțumită și a depus contestație…
La câteva zile după alegerile electorale din 9 iunie, am solicitat liderilor partidelor AUR și PUSL Giurgiu, Iulian Naipeanu, respectiv Liliana Ciobanu (cele două formațiuni politice clasate după PNL și PSD, la nivelul municipiului Giurgiu, privind votul pentru Consiliul local și Consiliul Județean), o scurtă analiză a rezultatelor parțiale primite până joi, la prânz.
Liderul AUR Giurgiu, Iulian Naipeanu, ce părea mulțumit de rezultatul obținut, ne-a declarat:
„Consider că am ieșit învingători. Pentru că fără un buget foarte mare și să o iei de la zero, fiind dominat de PNL, cea mai bună organizație din țară în 2020 cât și în 2024, cu Dan Motreanu, numărul doi în Partidul Național Liberal, cu ministrul Andrei Alexandru, în alianță cu reprezentanții PSD, cu Mina, fost președinte de consiliu județean, cu Robert Cazanciuc, în conducerea Partidului Central PSD…și noi, niște copii bătăioși…
Eu zic că am ieșit bine, cu trei consilieri municipali. Cred că nu e la îndemâna oricui să te bați cu toți balaurii aștia foarte mari și să ieși cu trei consilieri municipali. Și asta încondițiile în care fostul primar Barbu a avut patru, data trecută. Eu zic că e ok ce am obținut. La Consiliul Județean sunt puțin nemulțumit că am rămas doar cu doi.”
Întrebat ce o să se întâmple în continuare în relația AUR Giurgiu cu candidatul lor la primărie, Bogdan Bratu, liderul AUR Giurgiu ne-a spus:
„Nu o să mergem cu Bogan Bratu mai departe, pentru că trebuie să facem o nouă construție politică pentru 2028. De aceea vom merge cu Ionel Dobrescu, Laurenția Finat și Horciu Gerald…Ei vor fi cei care ne vor reprezenta în Consiliul municipal, iar în Consiliul Județean voi fi eu și Dorin Cândea, candidatul pe liste la Consiliul Județean. Între timp, lui Bogan Bratu îi așteptăm demisia...” – a mai precizat liderul AUR Giurgiu, Iulian Naipeanu.
La rândul ei, Liliana Ciobanu, liderul PUSL Giurgiu ne-a spus:
„În urma acestui rezultat, eu am făcut o contestație, pentru că nu mi s-a părut normal.. Eu nu am avut oameni în secțiile de votare și nici la acest moment n-am rezultatul final…Am avut niște observatori, dar în unele secții au fost primiți, în altele nu. Unde au fost primiți, și-au bătut joc de ei, au fost ținuți lângă ușă, cerându-li-se să nu se miște.
Le-am acceptat însă pe toate…Acum aștept încă rezultatul final. Doar la primar am văzut rezultatul, de 6,6%, dar pe celelalte nu. Am făcut contestație pentru că mi s-a părut discrepanța foarte mare între rezultatul obținut la Consiliul local, de 4,88% și cel de 6,6% la primar. Astfel că am făcut o contestație să văd dacă se mai renumără ceva din voturile anulate, pentru că au fost multe…
Am vorbit cu cineva de la BEJ care mi-a spus că este posibil ca joi, 13 iunie, să aflu rezultatele. Ei încă nu au terminat, de aia nu zic nimic până nu trec toate astea, să văd rezultatul final. Eu contam măcar pe un consilier local…
În concluzie încă aștept să văd dacă se face ceva cu contestația aia, pentru că deocamdată n-am primit niciun răspuns.”
(Florian Tincu)
Articolul Alegeri electorale 2024: AUR Giurgiu așteaptă demisia lui Bogdan Bratu! Liderul PUSL, Liliana Ciobanu, este nemulțumită și a depus contestație… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
La câteva zile după alegerile electorale din 9 iunie, am solicitat liderilor partidelor AUR și PUSL Giurgiu, Iulian Naipeanu, respectiv Liliana Ciobanu (cele două formațiuni politice clasate după PNL și PSD, la nivelul municipiului Giurgiu, privind votul pentru Consiliul local și Consiliul Județean), o scurtă analiză a rezultatelor parțiale primite până joi, la prânz. Liderul […]
Articolul Alegeri electorale 2024: AUR Giurgiu așteaptă demisia lui Bogdan Bratu! Liderul PUSL, Liliana Ciobanu, este nemulțumită și a depus contestație… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/alegeri-electorale-2024-aur-giurgiu-asteapta-demisia-lui-bogdan-bratu-liderul-pusl-liliana-ciobanu-este-nemultumita-si-a-depus-contestatie/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 14 iunie 2024 13:12