Peste 800 de cereri la Casa de Pensii Giurgiu, pentru bilete de tratament

Peste 800 de cereri la Casa de Pensii Giurgiu, pentru bilete de tratament

Tratamentul la ”băi” rămâne o alternativă preferată de pensionari pentru tratarea unor afecțiuni sau pentru perioade de odihnă. Cererile depuse la Casa de Pensii Giurgiu arată că sunt multe solicitări, majoritatea pentru perioada: iunie-septembrie 2026.

             Până la data de 22.04.2026, la nivelul Casei Județene de Pensii Giurgiu, au fost depuse 826 cereri, majoritatea (circa 80%) fiind pentru perioada: iunie–septembrie 2026.

Pentru seria I au fost alocate de către Casa Națională de Pensii Publice un număr de 20 locuri, din care s-au repartizat 10 locuri. Durata sejurului (seriei) este de 16 zile, iar durata tratamentului balnear este de 12 zile.

Cererile se depun cu cel puțin 30 de zile anterior primei luni din perioada pentru care se solicită biletul de tratament.

Pentru a fi luată în considerare, cererea trebuie să aibă completate toate câmpurile (față-verso) și să fie însoțită de toate documentele justificative solicitate.

Se va preciza o singură perioadă solicitată, care poate cuprinde mai multe serii din mai multe luni, precizând că cererea va fi luată în considerare la toate seriile de bilete din acea perioadă, aplicând criteriile de repartizare la fiecare serie.

Cererea poate cuprinde și informații despre alte persoane, care au depus la rândul lor cereri și cu care titularul dorește să meargă în aceeași stațiune și în aceeași perioadă.

În cursul unui an calendaristic, persoanei îndreptățite i se poate elibera un singur bilet de tratament.

Solicitantul poate opta pentru cel mult 3 stațiuni.

Răspunderea pentru modul de completare și corectitudinea datelor din cerere revine în totalitate solicitantului.

Cererile și documentele aferente (copie BI/CI) se pot transmite prin poștă, fax, e-mail sau se pot depune direct la sediul Casei Județene de Pensii Giurgiu.

Pot beneficia de tratament balnear, în condițiile legii, persoanele care au calitatea de pensionar din sistemul de pensii, asigurat al sistemului public de pensii sau beneficiar al prevederilor unor legi speciale ce reglementează dreptul la bilete de tratament.

În cazul pensionarilor din cadrul sistemului public de pensii, contribuția individuală este de 50% din cuantumul total brut al drepturilor de pensie.

În cazul salariaților, care au în luna anterioară celei în care se efectuează repartiția un venit lunar mai mic sau egal cu salariul mediu brut pe economie, cuantumul contribuției este de 50% din prețul biletului de tratament balnear.

Cei al căror venit depășește salariul mediu brut pe economie achită prețul integral al biletului.

Reamintim că, în situația neridicării biletului de tratament repartizat potrivit actualelor criterii pentru o serie, solicitantul mai poate obține un alt bilet de tratament doar din categoria celor nevalorificate pentru seria respectivă sau, după caz, la cerere, pentru o altă serie.

Refuzul nejustificat al unui bilet de tratament repartizat determină pierderea dreptului la un alt bilet în cursul anului calendaristic respectiv.

Precizăm faptul că cele mai multe solicitări sunt pentru următoarele stațiuni: Căciulata, Olănești, Sovata, Băile Herculane, Mangalia, Techirghiol, Govora, Eforie Nord, Neptun, Covasna, Sărata Monteoru, Vatra Dornei, Felix, Geoagiu.

Pentru seria I, cu data de intrare în stațiune 27 APRILIE 2026, au fost alocate 20 locuri, din care 7 locuri gratuite, în următoarele stațiuni: Amara, Pucioasa, Olănești, Covasna, Sărata Monteoru.

Referitor la data de la care se acordă drepturile ce decurg din calitatea stabilită în temeiul art. 3^1 din O.G. nr. 105/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv atât indemnizația lunară, cât și facilitățile, se acordă și se plătesc începând cu data de 01 ianuarie 2027.

Tratamentul la ”băi” rămâne o alternativă preferată de pensionari pentru tratarea unor afecțiuni sau pentru perioade de odihnă. Cererile depuse la Casa de Pensii Giurgiu arată că sunt multe solicitări,…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/peste-800-de-cereri-la-casa-de-pensii-giurgiu-pentru-bilete-de-tratament/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 23 aprilie 2026 11:27

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.