Comitetul de Bazin Argeș–Vedea, reuniune la Giurgiu înainte de Ziua Dunării. Managementul apelor și siguranța comunităților, pe agenda discuțiilor

Comitetul de Bazin Argeș–Vedea, reuniune la Giurgiu înainte de Ziua Dunării. Managementul apelor și siguranța comunităților, pe agenda discuțiilor

Gestionarea resurselor de apă, prevenirea inundațiilor și protejarea Dunării au fost principalele teme abordate în cadrul unei noi ședințe a Comitetului de Bazin Argeș–Vedea, desfășurată la Giurgiu, în contextul apropierii Zilei Dunării, sărbătorită anual la 29 iunie.

Evenimentul a fost găzduit de Administrația Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu și organizat de Administrația Bazinală de Apă Argeș–Vedea. La reuniune au participat reprezentanți ai autorităților județene și locale, specialiști în gospodărirea apelor, precum și factori de decizie din mai multe județe, respectiv Argeș, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Dâmbovița și Olt.

Întâlnirea a avut ca obiectiv analizarea unor soluții durabile privind administrarea unuia dintre cele mai importante sectoare ale fluviului Dunărea din sudul României, aflat în responsabilitatea Administrației Bazinale de Apă Argeș–Vedea. Acest sector se întinde pe aproximativ 171 de kilometri, între kilometrii fluviali 601 și 430, între Turnu Măgurele și Oltenița, în zona gestionată prin SGA Teleorman și SGA Giurgiu.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate teme esențiale precum gospodărirea durabilă a resurselor de apă și monitorizarea calității apei în zona transfrontalieră, managementul riscului la inundații, protejarea biodiversității și menținerea echilibrului ecologic, precum și consolidarea colaborării interinstituționale pentru eficientizarea activităților de întreținere și exploatare a infrastructurii hidrotehnice.

Comitetul de Bazin Argeș–Vedea reunește reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, ai utilizatorilor de apă, ai organizațiilor neguvernamentale și ai administratorului resursei de apă. Rolul său este de a asigura un management integrat și participativ la nivel de bazin hidrografic, promovând soluții sustenabile pentru protejarea mediului și a comunităților.

The post Comitetul de Bazin Argeș–Vedea, reuniune la Giurgiu înainte de Ziua Dunării. Managementul apelor și siguranța comunităților, pe agenda discuțiilor appeared first on Informatia de Giurgiu.

Gestionarea resurselor de apă, prevenirea inundațiilor și protejarea Dunării au fost principalele teme abordate în cadrul unei noi ședințe a Comitetului de Bazin Argeș–Vedea, desfășurată la Giurgiu, în contextul apropierii Zilei Dunării, sărbătorită anual la 29 iunie. Evenimentul a fost găzduit de Administrația Porturilor Dunării Fluviale Giurgiu și organizat de…

The post Comitetul de Bazin Argeș–Vedea, reuniune la Giurgiu înainte de Ziua Dunării. Managementul apelor și siguranța comunităților, pe agenda discuțiilor appeared first on Informatia de Giurgiu.


Autorul articolului Mitroi Mariana
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://www.informatiadegiurgiu.ro/comitetul-de-bazin-arges-vedea-reuniune-la-giurgiu-inainte-de-ziua-dunarii-managementul-apelor-si-siguranta-comunitatilor-pe-agenda-discutiilor/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://www.informatiadegiurgiu.ro/feed/
Titlu original Informatia de Giurgiu
Data originala articol 19 iunie 2026 14:21

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.