Ziua Dunării sărbătorită în Portul Giurgiu: demonstrații, activități educative și plimbări cu nava laborator

Ziua Dunării sărbătorită în Portul Giurgiu: demonstrații, activități educative și plimbări cu nava laborator

Administrația Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Giurgiu a marcat Ziua Dunării printr-o serie de activități desfășurate în Portul Giurgiu, dedicate atât informării publicului, cât și promovării importanței protejării fluviului Dunărea.

Evenimentul a reunit copii, cadre didactice și specialiști din domeniul gospodăririi apelor, într-un cadru interactiv și educativ. Unul dintre punctele de interes l-a reprezentat activitatea desfășurată de specialiștii din laboratorul SGA Giurgiu, care au realizat demonstrații practice privind analiza calității apei, explicând pe înțelesul participanților modul în care este monitorizat mediul acvatic.

Copiii prezenți au participat la sesiuni de desen tematic, inspirate de Dunăre și de biodiversitatea acesteia, exprimându-și creativ viziunea asupra importanței protejării mediului înconjurător.

La finalul activităților, participanții au avut ocazia să urce pe nava-laborator și să se plimbe pe Dunăre, experimentând astfel direct activitatea de monitorizare a fluviului și descoperind rolul acesteia în supravegherea calității apelor.

Prin aceste acțiuni desfășurate în Portul Giurgiu, SGA Giurgiu a urmărit creșterea gradului de conștientizare în rândul tinerilor și al comunității cu privire la importanța protejării Dunării și a resurselor de apă.

The post Ziua Dunării sărbătorită în Portul Giurgiu: demonstrații, activități educative și plimbări cu nava laborator appeared first on Informatia de Giurgiu.

Administrația Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Giurgiu a marcat Ziua Dunării printr-o serie de activități desfășurate în Portul Giurgiu, dedicate atât informării publicului, cât și promovării importanței protejării fluviului Dunărea. Evenimentul a reunit copii, cadre didactice și specialiști din domeniul gospodăririi apelor, într-un cadru interactiv și educativ. Unul dintre…

The post Ziua Dunării sărbătorită în Portul Giurgiu: demonstrații, activități educative și plimbări cu nava laborator appeared first on Informatia de Giurgiu.


Autorul articolului Mitroi Mariana
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://www.informatiadegiurgiu.ro/ziua-dunarii-sarbatorita-in-portul-giurgiu-demonstratii-activitati-educative-si-plimbari-cu-nava-laborator/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://www.informatiadegiurgiu.ro/feed/
Titlu original Informatia de Giurgiu
Data originala articol 19 iunie 2026 14:21

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.