Academicianul Leon Dănăilă, implicat într-un fake news: „Nu am solicitat şi nici nu sunt înscris pe listă pentru o proteză la şold”

„În ultimele zile, au fost răspândite în spaţiul public mai multe informaţii false despre starea mea de sănătate şi anumite solicitări pe care le-aş fi făcut. Dat fiind că ţin la corecta informare a publicului şi nu îmi doresc ca numele meu să fie folosit într-o campanie de fake news, ţin să fac următoarele precizări:
  1. Nu am solicitat niciunui corp medical şi niciunei instituţii o proteză de şold.
  2. Nu sunt înscris pe nicio listă în vederea obţinerii unui astfel de dispozitiv medical”, a scris, sâmbătă, Leon Dănăilă pe Facebook.
Academicianul le-a transmis mulţumiri tuturor celor care s-au gândit la el şi s-au oferit să-l ajute.
„Le mulţumesc pentru gândurile bune celor care şi-au anunţat disponibilitatea de a mă ajuta pentru procurarea unei proteze de şold, însă nu am o astfel de necesitate. Cu respect şi cu mulţumiri pentru cei care vor prelua acest mesaj şi vor contribui la restabilirea adevărului”, a mai scris Dănăilă.
Aflată într-o vizită, la Timişoara, Ioana Mihăilă, a fost întrebată, vineri, ce îi transmite academicianului Leon Dănăilă care aşteaptă o proteză de şold, ea declarând că are toată compasiunea şi simpatia pentru toţi pacienţii.
Mihăilă a mai fost întrebată dacă ia în calcul urgentarea celor care au nevoie de operaţii, cum este cazul academicianului Leon Dănăilă, ministrul Sănătăţii declarând că încurajează tratarea pacienţilor în funcţie de prioritatea medicală. 
„Cred că fiecare pacient va fi tratat în funcţie de nivelul de urgenţă pe care afecţiunea o reprezintă, nu neaparat numele pacientului îl reprezintă. Aşa că indiferent de cine este pacientul care are nevoie de asistenţă medicală, încurajez personalul medical şi managerii să trateze aceşti pacienţi în funcţie de prioritatea medicală pe care afecţiunea o reprezintă”, a mai declarat Ioana Mihăilă.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.