Acțiune amplă a polițiștilor din Mihăilești pe DN6

Acțiune amplă a polițiștilor din Mihăilești pe DN6

Acțiune amplă a polițiștilor din Mihăilești pe DN6. S-au controlat sute de vehicule și legitimat alte sute de persoane.

Aproape jumătate din sancțiunile aplicate în trafic sunt pentru depășirea limitei legale de viteză.

În perioada 17–19 aprilie 2026, polițistii Formațiunii Rutiere Mihăilești au desfășurat acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere, pe D.N.6.

În cadrul activităților, au fost controlate peste 420 de autovehicule și legitimate aproximativ 510 persoane. Totodată, polițiștii au efectuat peste 125 de testări cu aparatul etilotest și 9 testări pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.

Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale, dintre care 39 pentru depășirea limitei legale de viteză, restul fiind aplicate pentru alte abateri de la regimul rutier.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 39.970 de lei.

Ca măsuri complementare, au fost reținute 17 permise de conducere, dintre care 16 pentru depășirea vitezei legale.

Polițiștii vor continua astfel de acțiuni și în perioada următoare, în vederea creșterii siguranței rutiere și reducerii riscului de producere a accidentelor de circulație.

Acțiune amplă a polițiștilor din Mihăilești pe DN6. S-au controlat sute de vehicule și legitimat alte sute de persoane. Aproape jumătate din sancțiunile aplicate în trafic sunt pentru depășirea limitei…


Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/actiune-ampla-a-politistilor-din-mihailesti-pe-dn6/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 20 aprilie 2026 11:27

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.