Acțiune de solidaritate cu familiile sărace din județ, la început de an școlar

Acțiune de solidaritate cu familiile sărace din județ, la început de an școlar

Asociația „Lanțul de Unire” continuă să sprijine comunitățile defavorizate printr-o acțiune de solidaritate, desfășurată în fiecare an și destinată copiilor din mediile defavorizate.

În cadrul acestei campanii naționale, asociația a donat un număr de 234 de ghiozdane complet echipate, venind în sprijinul celor mici, pentru a le asigura accesul la educație în condiții optime. Printre zonele stabilite, s-au numărat mai multe localități din județul Giurgiu, printre care Gostinu, Goleasca, Daia, Zboiu, Bolintin-Deal și municipiul Giurgiu.

Educația este cheia unui viitor mai bun, iar copiii sunt viitorul nostru. Ne dorim ca fiecare copil, indiferent de situația sa materială, să aibă un start egal la școală. Prin această acțiune, încercăm să reducem din poverile părinților care se confruntă cu dificultăți financiare și să oferim copiilor șansa de a învăța și de a-și construi un viitor mai bun”

Acțiunea se înscrie într-un program mai amplu de sprijin pentru comunitățile vulnerabile desfășurat de Asociația „Lanțul de Unire”, care, de-a lungul timpului, a derulat multiple campanii de ajutorare a copiilor din familii cu venituri reduse.

 

Asociația „Lanțul de Unire” continuă să sprijine comunitățile defavorizate printr-o acțiune de solidaritate, desfășurată în fiecare an și destinată copiilor


Autorul articolului Autor Reflectorul de Sud
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://reflectoruldesud.ro/actiune-de-solidaritate-cu-familiile-sarace-din-judet-la-inceput-de-an-scolar/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://reflectoruldesud.ro/feed/
Titlu original Reflectorul de Sud
Data originala articol 10 septembrie 2024 15:31

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.