Adolescentul de 15 ani, suspectat că a provocat incendiul din parcarea de la subsolul blocului din Constanţa,  a fost arestat preventiv

Tribunalul Constanţa a decis, în şedinţa de miercuri, să admită contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva deciziei Judecătoriei Constanţa de săptămână trecută prin care adolescentul fusese arestat la domiciliu. 
Astfel, instanţa a decis să admită propunerea de arestare preventivă formulată de procurori.
Sentinţa Tribunalului Constanţa este definitivă.
Pompieri din judeţele Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi au intervenit, săptămâna trecută, pentru stingerea incendiului de proporţii care a izbucnit în parcarea subterană a blocului.
Incendiul a afectat 150 de apartamente. Dintre acestea, 35 au fost afectate de flăcări prin balcoane şi geamuri, deoarece unele aveau balcon deschis cu livingul şi erau pe latura pe care s-a propagat incendiu.
De asemenea, 37 de autoturisme au fost distruse. 250 de persoane, dintre care 70 de copii, au fost evacuate, iar opt persoane au ajuns la spital, printre care şi doi copii, una singură rămânând internată.  
În urma cercetărilor desfăşurate, poliţiştii au identificat doi băieţi, unul de 13 ani şi altul de 15 ani, suspectaţi că ar avea legătură cu incendierea, ulterior cel de 15 ani a fost reţinut pentru comiterea infracţiunilor de distrugere prin incendiere şi vătămare corporală din culpă.
El a povestit anchetatorilor că ar fi dat foc unor recipiente pe care le-ar fi găsit în parcarea subterană a blocului, fără a şti ce substanţă se afla în acestea. Ulterior, focul a ajuns la maşinile parcate, s-a extins la toate autoturismele din zonă şi la bloc.
Adolescentul de 15 ani a fost prezentat Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă, dar instanţa a respins solicitarea şi a hotărât arestarea sa la domiciliu.
Procurorii au contestat decizia la Tribunalul Constanţa, care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.