Afacerea reciclării ambalajelor în municipiul Giurgiu se transformă, pentru cetățeni, în ore nesfârșite de așteptare și umilințe suportate în fața aparatelor nefuncționale! (VIDEO)
Cu siguranță cele mai asaltate locuri din municipiul Giurgiu sunt unitățile de returnare a ambalajelor reciclabile.
Din păcate cetățenii se plâng că sistematic acestea se defectează, ei fiind nevoiți să aștepte uneori ore în șir până cineva din administrația magazinului repune în funcțiune sistemul.
Miercuri, 21 august, jumătate din sistemele de reciclat ambalaje aflate în cadrul supermarketurilor din Municipiul Giurgiu, nu funcționau. Cel aflat în interiorul Mega Image de pe strada „Mihai Viteazul” nu se mai „ mișcă” de aproape două săptămâni.
Din dialogul purtat cu șefa de unitate, femeia ne spunea că sistemul nu face față la volumul mare de solicitări din partea populației și că în ciuda demersurilor făcute către societatea ce asigură mentenanța și reparațiile în cazul avariei, nici până la această oră nu s-a deplasat nimeni pentru a remedia defecțiunea.
În acest timp la ușa unora dintre aceste puncte, ca de exemplu cel al supermarketului Lidl, din Șoseaua „Mihai Viteazul”, sunt înghesuite în cărucioare adevărate depozite de PET-uri, ce așteaptă să le vină rândul…
Ca o ironie a acestei situații sloganul campaniei de reciclare, ce stă scris cu litere de-o șchioapă deasupra aparatelor este: „ Aici RECICLEZI pentru un viitor mai bun!”
Acesta este oare „viitorul mai bun” pe care ni-l promit cei ce au implementat acest sistem deficitar, ce le fură tot mai mult timp cetățenilor ?
Și când te gândești că unii cred că prin cei 50 de bani la fiecare PET reciclat își rotunjesc cifrele de pe card, fără să înțeleagă că de fapt nu fac altceva decât să recupereze banii pe care îi plătesc, încă din aprilie 2019, ca garanție, atunci când cumpără un produs în recipient de plastic, reciclabil!
Și cu toate acestea sunt persoane care par că au dat lovitura, considerând aceste umilitoare ore de așteptare în fața aparatelor de recilat ambalaje o reală afacere, ca individa din imaginile alăturate…
sursa video: Tik-Tok
(Tincu Florian)
Articolul Afacerea reciclării ambalajelor în municipiul Giurgiu se transformă, pentru cetățeni, în ore nesfârșite de așteptare și umilințe suportate în fața aparatelor nefuncționale! (VIDEO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Cu siguranță cele mai asaltate locuri din municipiul Giurgiu sunt unitățile de returnare a ambalajelor reciclabile. Din păcate cetățenii se plâng că sistematic acestea se defectează, ei fiind nevoiți să aștepte uneori ore în șir până cineva din administrația magazinului repune în funcțiune sistemul. Miercuri, 21 august, jumătate din sistemele de reciclat ambalaje aflate în […]
Articolul Afacerea reciclării ambalajelor în municipiul Giurgiu se transformă, pentru cetățeni, în ore nesfârșite de așteptare și umilințe suportate în fața aparatelor nefuncționale! (VIDEO) apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Autorul articolului Jurnal
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://jurnalgiurgiuvean.ro/afacerea-reciclarii-ambalajelor-in-municipiul-giurgiu-se-transforma-pentru-cetateni-in-ore-nesfarsite-de-asteptare-si-umilinte-suportate-in-fata-aparatelor-nefunctionale-video/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://jurnalgiurgiuvean.ro/feed/
Titlu original Jurnal Giurgiuvean
Data originala articol 24 august 2024 14:14