Agentul lui Christian Eriksen: Jucătorul va vorbi foarte curând despre viitorul său

Agentul lui Christian Eriksen a declarat că fotbalistul va vorbi foarte curând despre viitorul său, relatează Football Italia. Danezul s-a despărţit în decembrie de Inter Milano după ce a devenit imposibil să mai joace în Italia, având implantat un defibrilator,

Martin Schoots a precizat, pentru De Telegraaf, că decizia de despărţire de Inter nu a venit de la clubul italian: „Toată lumea trebuie să respecte regulile stabilite de mulţi ani. După incident, ştiam că Italia nu mai este o opţiune, aşa că am început discuţiile cu avocaţii noştri din Italia”.

Eriksen s-a antrenat în ultima perioadă la fostul său club, Odense, însă viitorul său în fotbal este incert. El ar putea să evolueze în prima ligă olandeză sau în Premier League, scrie News.ro.

„Christian este ambiţios, el ştie că este în formă. El ar trebui să fie primul care vorbeşte despre ambiţiile sale şi o va face foarte curând”, a afirmat Schoots.

Christian Eriksen a căzut pe teren şi a avut nevoie de minute în şir de manevre de resuscitare la un meci al Danemarcei din cadrul Campionatului European de fotbal, în iunie 2021. După această problemă, jucătorului i s-a implantat un defibrilator.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.