Agresiune între frați la Comana. Unul dintre ei a încălcat ordinul de protecție

Agresiune între frați la Comana. Fratele mai mare, de 49 de ani, l-a bătut pe fratele mai mic, în vârstă de 38 de ani. Nu este prima dată când fratele mai mic este agresat, motiv pentru care exista un ordin de protecție.
Marți, 12 mai în jurul prânzului , polițiștii din cadrul Secției nr. 2 Poliție Rurală Comana au fost sesizați direct, de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi fost agresat fizic de către fratele său.
În temeiul sesizării, la fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 2 Comana, iar din primele verificări a reieșit faptul că, la data de 11 mai a.c., în jurul orei 20.00, un bărbat, de 38 de ani, din comuna Comana, ar fi fost agresat fizic, de către fratele său, de 49 de ani, din aceeași localitate.
Ulterior, din cercetările efectuate de către polițiști, a reieșit faptul că, la data de 8 mai 2025, instanța de judecată a emis un ordin de protecție, pentru un an, împotriva bărbatului de 49 de ani, acesta fiind obligat la păstrarea unei distanţe de 50 de metri față de fratele său, precum și de locuința acestuia.
La data de 12 mai, pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie a fost reținut, pentru 24 de ore.
Astăzi, 13 mai, acesta va fi prezentat unității de parchet competente, cu propuneri procedurale.
Poliția Giurgiu face precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Autorul articolului Redacție Giurgiu-Tribune
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://giurgiu-tribune.ro/agresiune-intre-frati-la-comana-unul-dintre-ei-a-incalcat-ordinul-de-protectie/
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa http://giurgiu-tribune.ro/feed/
Titlu original Giurgiu-Tribune
Data originala articol 13 mai 2026 12:25
