Alegeri PNL 2021. Ilie Bolojan rămâne neutru în războiul Cîţu-Orban

Alegeri PNL 2021. Biroul Politic Judeţean al PNL Bihor, coordonat de Ilie Bolojan, a decis să nu recomande delegaţilor la Congresul partidului să îl susţină pe unul dintre candidaţi sau pe celălalt, aceştia urmând să voteze aşa cum doresc.

„Biroul Politic Judeţean al PNL Bihor, analizând modul în care s-a derulat campania pentru alegerile PNL care vor avea loc în 25 septembrie 2021, precum şi candidaturile depuse, a hotărât să nu recomande delegaţilor PNL Bihor susţinerea uneia sau alteia dintre candidaturi, lăsând la latitudinea acestora să voteze cum vor”, se arată într-un comunicat de presă al PNL Bihor.

ALEGERI PNL 2021. Ludovic Orban se laudă că nu a numit în funcţii „numai dintre prieteni sau dintre cunoscuţii găştii”

Potrivit ebihoreanul.ro, preşedintele filialei, Ilie Bolojan, este nemulţumit de faptul că actualul lider al partidului, Ludovic Orban, a negociat în defavoarea partidului distribuţia portofoliilor ministeriale la formarea Guvernului Cîţu, cedând Ministerul Dezvoltării către UDMR (care l-a impus ca ministru pe orădeanul Cseke Attila), deşi sloganul de campanie al PNL a fost „Dezvoltăm România”.

De asemenea, Bolojan a fost nemulţumit de cedarea către USR-PLUS a unor ministere precum cel al Fondurilor Europene (unde până la formarea Guvernului Cîţu era ministru orădeanul Marcel Boloş) sau al Transporturilor.

Alegeri PNL 2021. Pe de altă parte, spun sursele citate de publicaţie, Ilie Bolojan şi-a exprimat şi opoziţia faţă de modul „compromiţător” în care îşi duc campania internă ambii candidaţi, ceea ce face ca PNL să scadă constant în sondaje, mai ales după ce Orban a fost umilit de membrii grupării lui Cîţu, iar cu privire la trecutul acestuia din urmă au ieşit la iveală informaţii jenante, precum episodul arestării în SUA, pentru conducere sub influenţa alcoolului, dar şi cel al unei datorii de peste 6.000 de dolari.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.