Alexandru Andrei, deputat: În şedinţa de plen de miercuri,…

PNL Giurgiu

Alexandru Andrei, deputat:

În şedinţa de plen de miercuri, Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege prin care au fost extinse categoriile de angajaţi ce pot ieşi la pensie mai devreme.

Prin adoptarea proiectului de lege, angajaţii care au lucrat cel puţin 25 de ani în industria de producţie de energie termică şi electrică vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare.

Concret, iniţiativa legislativă prevede introducerea unor noi activităţi din domeniul producţiei energiei electrice şi termice, în categoria celor care se desfăşoară în condiţii de muncă speciale, precum şi instituirea unei noi excepţii prin care sunt stabilite astfel condiţiile de pensionare pentru persoanele care au desfăşurat aceste activităţi.

Astfel, vor fi considerate locuri de muncă în condiţii speciale şi activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.
Persoanele care au desfăşurat aceste activităţi vor beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.

Prevederile intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial. Votul Camerei a fost decizional şi legea merge acum la promulgare.

Vezi mai mult

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.