Alexandru Rafila, apel la vaccinare: „Este necesară o lună de solidaritate pentru oprirea pandemiei”

Deputatul PSD spune că mai mult ca oricând, pentru români e important să fie toți împreună.

Este un moment crucial, dar sper să încheiem aceste momente de criză – sanitară și politică – cât mai repede. Cred că este necesară o lună de solidaritate pentru oprirea pandemiei, pentru oprirea deceselor în România, o solidaritate națională care să implice două lucruri extrem de importante: vaccinarea și înțelegerea faptului că fiecare dintre noi este parte a acestui efort”, a scris Rafila pe Facebook.

Medicul este de părere că măsurile care vor fi stabilite pentru reducerea transmiterii trebuie respectate, dar e și nevoie să încercăm să-i convingem pe cei din jurul nostru să le aplice.

Dacă această lună va fi încununată de succes, o să putem sărbători pe 1 decembrie Ziua Națională în condiții mult mai bune”, a mai scris Rafila.

Alexandru Rafila: „Decesele înregistrate în ultima săptămână sunt fără precedent de la Al Doilea Război Mondial”

În urmă cu câteva zile, Alexandru Rafila făcea apel la autorități să găsească rapid soluții pentru scăderea numărului mare de cazuri de coronavirus. Profesorul preciza, în acel moment, că un număr atât de mare de decese nu ar mai fi existat în România de la Al Doilea Război Mondial.

Citeste si Medicul Şerban Bubenek evocă dimensiunile dezastrului: „În clipa de faţă mortalitatea în Terapia Intensivă se apropie de 58-59 la sută”

În ultima săptămână au fost 2.300 de morți, este fără precedent, cred, după Al Doilea Război Mondial. Numărul de decese va trena după câteva săptămâni de la înregistrarea acestui număr mare de cazuri, adică avem o rată de fatalitate de circa 3% în ceea ce privește decesele și asta este extrem de mult la numărul uriaș de cazuri pe care îl avem”, a spus Rafila.

”În fiecare săptămână dispare o comună din România din cauza deceselor de COVID!”

Reprezentantul României la OMS a vorbit și despre gestionarea defectuoasă a tratamentului ambulatoriu al pacienților cu forme uşoare sau medii de COVID.

E o perioadă când numărul de cazuri se stabilizează, ceea ce nu se va stabiliza e numărul de decese. E un anumit decalaj aici, de câteva săptămâni. Mă afectează foarte tare cele 2.000 de decese care sunt săptămânal. Dacă o să avem 23 de săptămâni cu 15 mii de cazuri, va fi o problemă pentru că sistemul medical va fi afectat, iar pacienții nu au unde să meargă.

Tratamentul ambulatoriu pe pacienții cu forme ușoare sau medii trebuia gestionat puțin altfel. Nu am nicio explicație de ce Cseke Attila nu aprobă medicamentele. Medicii de familia nu pot să prescrie pentru că nu există în farmacii, sunt doar în cele cu circuit închis din spitale.

Trebuie să existe centre care să facă analizele pentru administrarea lor. Cred că a fost o problemă legată de costuri în ceea ce privește acei anticorpi monoclonali. Sunt medicamente destul de costisitoare, dar sunt pacienți care sunt eligibili. Aștept și eu să văd care sunt criteriile, le aștept de foarte mult timp, pentru pacienții cu COVID.

Lucrurile acestea trebuiau pregătite de multă vreme. În fiecare săptămână dispare o comună din România din cauza deceselor COVID”, a declarat Rafila.

Citeste si Raed Arafat, vestea aşteptată de toţi românii: când se termină valul patru

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.